3 Decembrie 2008

Bursele americane deschid in scadere

Bursele americane au deschis sedinta in scadere, in contextul in care companiile americane au disponibilizat aproximativ 250.000 de persoane in noiembrie, marcand cea mai drastica actiune in acest sens din noiembrie 2001, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Datele publicate creeaza pesimism cu privire la statisticile de vineri pentru somaj, in timp ce compania miniera Freeport-McMoRan Copper & Gold Inc a suspendat plata dividendelor si a revizuit in jos estimarile privind productia de cupru.

Indicele Dow Jones a coborat cu 174,35 puncte, respectiv 2,07%, la 8.244,74 puncte, indicele Standard & Poor's 500 a pierdut 18,51 puncte, respectiv 2,18%, la 830,30 puncte, iar indicele compozit Nasdaq a pierdut 34,75 puncte, la 1.415,05 puncte, ceea ce marcheaza un declin cu 2,40%.

Companiile, de la Citigroup pana la General Motors, au marit ritmul disponibilizarilor, in contextul in care economia Statelor Unite, cea mai mare din lume, se confrunta cu prima recesiune din 2001. Un raport guvernamental, ce va fi publicat vineri, ar putea arata o scadere a numarului locurilor de munca in noiembrie, pentru a 11-a luna consecutiv, estimeaza economistii chestionati de Bloomberg.



Citeste si