7 Ianuarie 2009

Horia Simu vrea sa delisteze Foradex de pe piata Rasdaq



Omul de afaceri Horia Simu, care controleaza 99,71% din Foradex Bucuresti prin intermediul Amteck Investitii SRL, vrea sa delisteze compania de pe piata Rasdaq, prin cumpararea participatiilor actionarilor minoritari.

In adunarea actionarilor din 6 februarie, va fi stabilit pretul pe actiune ce va fi platit actionarilor ce se vor retrage, pretul urmand sa fie stabilit de un evaluator independent. Tot atunci va fi prezentat si pretul pe care il vor primi actionarii care nu sunt de acord cu delistarea companiei, pret care va fi "cel putin pretul rezultat din evaluare".

In aceeasi AGA se va discuta si despre restructurarea activitatii companiei prin concedierea colectiva a unui numar suplimentar de angajati.

In prezent, actiunile Foradex sunt listate la categoria de baza a pietei Rasdaq, sectiunea XMBS, sub simbolul FORD. Compania are un capital social de 14 milioane lei, divizat in 5,6 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,50 lei.

Foradex are o valoare de piata de 45,06 milioane lei, potrivit ultimei cotatii de 8 lei/titlu, stabilita in sedinta de tranzactionare din 7 octombrie 2008.



Citeste si