15 Ianuarie 2009

Carpatica Invest si-a inchis patru agentii teritoriale



Casa sibiana de brokeraj Carpatica Invest a desfiintat la inceputul acestui an patru dintre agentiile sale, amplasate in Alba Iulia, Suceava, Buzias si Faget, ca urmare a scaderii volumului de activitate, a declarat directorul executiv al companiei, Marius Veltan.

"O parte dintre agentiile pe care le-am inchis sunt agentii in localitati, destul de mici, pe care le-am deschis, initial, pentru cupoane. Dupa ce volumul activitatii a scazut cateva luni la rand, sub pragul de rentabilitate, am decis ca le inchidem. Daca dupa o perioada Bursa isi va reveni, putem sa le infiinta la loc", a spus Veltan, citat de NewsIn.

"Am avut si in Timisoara mai multe agentii, dar le-am inchis, lasand doar sucursala, care le-a preluat clientii. E posibil sa mai inchidem, dar nu foarte multe", a adaugat directorul casei de brokeraj.

Tot la inceputul acestui an, Confident Invest si-a inchis agentia din Buzau, iar Interfinbrok Corporation a desfiintat o agentie, aflata in Medias. Casa de brokeraj Estinvest a inchis sau restructurat 14 agentii sau sucursale teritoriale, la finalul anului trecut, lasand in urma agenti delegati.

Criza financiara a redus puternic volumele tranzactionate la Bursa in 2008, silind mai multe case de brokeraj sa-si restranga activitatea, prin transformarea brokerilor in agenti delegati si prin inchiderea agentiilor si sucursalelor cu activitate scazuta.



Citeste si