22 Ianuarie 2009

Carpatica Invest renunta la inca patru sedii secundare

Casa de brokeraj din Sibiu Carpatica Invest isi mai inchide patru sedii secundare, dupa ce in urma cu o saptamana anunta desfiintarea a inca patru agentii, pe fondul scaderii volumului de activitate sub pragul de rentabilitate, arata ultimul buletin al CNVM.

Casa de brokeraj sibiana a solicitat Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) inchiderea unei sucursale din Targu Mures si a trei agentii din Satu Mare, Focsani si Piatra Neamt.

Carpatica Invest mai desfiintase la inceputul acestui inca patru sedii secundare, amplasate in Alba Iulia, Suceava, Buzias si Faget.

"O parte dintre agentiile pe care le-am inchis sunt agentii in localitati, destul de mici, pe care le-am deschis, initial, pentru cupoane. Dupa ce volumul activitatii a scazut cateva luni la rand, sub pragul de rentabilitate, am decis ca le inchidem. Daca dupa o perioada Bursa isi va reveni, putem sa le infiintam la loc", declara in urma cu o saptamana, citat de NewsIn, Marius Veltan, directorul executiv al firmei de brokeraj.

Criza financiara a redus puternic volumele tranzactionate la Bursa in 2008, silind mai multe case de brokeraj sa-si restranga activitatea, prin transformarea brokerilor in agenti delegati si prin inchiderea agentiilor si sucursalelor cu activitate scazuta.



Citeste si