25 Februarie 2009

Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa vrea sa-si majoreze capitalul cu 5,64 mil. lei

Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa (GDP) vrea sa propuna actionarilor majorarea capitalul social cu 5,64 milioane lei, pana la nivelul de 14,81 milioane lei (3,45 milioane euro), prin aport in numerar, anunta societatea intr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.
Compania va emite in cadrul majorarii 564.000 de actiuni, pe care actionarii le vor putea subscrie la un pret egal cu valoarea nominala, de 10 lei/titlu. Astfel, fiecare actionar va putea subscrie 6 titluri noi la 10 detinute. Societatea a mai anuntat ca majorarea de capital se va realiza fara tranzactionarea drepturilor de preferinta.

In prezent, capitalul social al GDP este de 9,17 milioane de lei (2,14 milioane euro), impartit 917.357 actiuni cu o valoare nominala de 10 lei.

Actionarii semnificativi ai Grupului Editorilor si Difuzorilor de Presa sunt societatile Stonecom Limited, Radoway Limited si Stonitec Limited, care detin fiecare peste 13,6% din actiuni.

Firma are o capitalizare de 21 milioane lei (4,9 milioane euro), aferenta cotatiei de 22,90 lei/actiune, stabilita in sedinta bursiera din 30 ianuarie. Titlurile Grupului Editorilor si Difuzorilor de Presa se tranzactioneaza la categoria Nelistate a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul GDP.

De la inceputul anului, titlurile societatilor au fost tranzactionate doar in doua sedinte bursiere, fiind rulate doar 22 de actiuni.



Citeste si