1 Aprilie 2009

Marian Petre Milut va lua dividende de 3,58 mil. lei de la Prefab Bucuresti



Omul de afaceri Marian Petre Milut, presedintele Uniunii Nationale a Patronatului Roman (UNPR), va incasa sub forma de dividende 3,58 milioane lei de la Prefab Bucuresti (PREH), firma pe care o controleaza, potrivit deciziei luate in adunarea generala a actionarilor.
Actionarii Prefab au aprobat in 26 martie distribuirea sumei de 4,48 milioane lei din profitul obtinut in 2008 sub forma de dividende, valoarea pe actiune fiind de 0,0923 lei. De asemenea, putin peste 300.000 lei au fost alocati pentru rezervele legale.

Prefab Bucuresti a afisat anul trecut un profit net de 4,78 milioane lei (1,3 milioane euro), cu 38% sub nivelul din 2007. De asemenea, afacerile companiei au crescut cu 33% in perioada ianuarie - decembrie 2008, la 129,12 milioane lei (35,08 milioane euro), comparativ cu anul anterior, cand acestea fusesera de 97,15 milioane lei.

Compania comercializeaza produse de balastiera, BCA, grinzi si tuburi de presiune folosite la canalizari si la alimentari cu apa. Prefab Bucuresti are un capital social de 24,27 milioane lei, divizat in 48,53 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 0,50 lei.

Actionarul majoritar al Prefab este compania omului de afaceri Marian Milut, Romerica International, care detine 80,04% din actiunile Prefab. De asemenea, SIF Muntenia (SIF4) are o detinere de aproape 13%.

Valoarea de piata a Prefab Bucuresti este de 60,6 milioane lei (14,33 milioane euro), aferenta cotatiei de 1,25 lei, stabilita in sedinta din 24 martie. Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul PREH.



Citeste si