2 Aprilie 2009

Directorul Estinvest este administratorul provizoriu al Depozitarului Central



Lucian Isac, directorul general al casei de brokeraj Estinvest Foscani a fost validat in functia de administrator provizoriu de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Isac isi va mentine functia pana la prima Adunare Generala Ordinara a Actionarilor Depozitarului Central, se arata intr-un comunicat al institutiei.

Pozitia de administrator a ramas vacanta dupa ce Comisia i-a interzis lui Nicolae Alexandru Rusu, presedintele casei de brokeraj Orizont Vest, sa mai activeze pe piata de capital timp de trei ani, in urma neregulilor descoperite la firma pe care o conducea.

Lucian Isac si-a inceput activitatea in domeniul bursier inca din anul 1997, in cadrul societatii de servicii de investitii financiare Estinvest, din Focsani. Incepand cu anul 2001, detine functia de director general al acestei companii.

Estinvest este o casa de brokeraj de talie medie pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cu o valoare tranzactionata de 34,56 milioane lei de la inceputul acestui an. In schimb, pe Bursa din Sibiu (Sibex), Estinvest a redevenit liderul lunii martie, cu 71.334 de contracte incheiate.



Citeste si