22 Aprilie 2009

Investitorii solicita CNVM sa analizeze situatia Zimtub si sa ia masurile legale



Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) solicita Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) sa analizeze situatia Zimtub SA, a carei oferta de preluare a fost tergiversata de proprietarul Ioan Niculae, constatand ca legislatia pietei de capital ramane in continuare facultativa pentru unele companii listate, informeaza un comunicat remis de asociatie.
“Dupa ce aproape un an de zile Interagro S.R.L., detinuta de Ioan Niculae, a tergiversat derularea ofertei de preluare pe care era obligat sa o faca, subscrisa a decis sa instraineze o parte din actiunile pe care le detine in cadrul Zimtub S.A. (simbol de tranzactionare ZIM) catre o societate off-shore al carei actionariat este dificil de controlat. Ca urmare a acestei instrainari de actiuni, Interagro S.R.L. detine impreuna cu Intergaz S.R.L. (societate cu care actioneaza concertat), mai putin de 33% din capitalul social al Zimtub S.A., astfel incat poate sa afirme cu seninatate ca nu mai are nici o obligatie de derulare a unei OPP. Obligatia de derulare a OPP a devenit exigibila in toamna anului trecut”, informeaza comunicatul AIPC.

In aceste conditii, investitorii se intreaba daca C.N.V.M. reprezinta si altceva decat un simplu depozitar de notificari ale actorilor din piata care actioneaza fara nici un fel de constringere in afara cadrului legal si sfidand investitorii.

“Acesta deoarece nu este prima data cind C.N.V.M. nu face altceva decit sa asiste pasiv la incalcari grave ale legislatiei pietei de capital, pe care, la nivel teoretic cel putin, C.N.V.M. ar trebui sa o supravegheze”.

Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital a sesizat arbitrul pietei si in cazul altor companii, printre care Ardaf, Dunapref Giurgiu, Rompetrol, Comat si Remarul 16 Februarie, unde actionarii majoritari sau semnificativi trebuie, potrivit legii, sa faca oferte publice obligatorii.



Citeste si