SIF5 a iesit din actionariatul Pim Sibiu

SIF5 a iesit din actionariatul Pim Sibiu

SIF Oltenia (SIF5) si-a vandut participatia pe care o detinea in cadrul companiei sibiene Pim (PIMS) catre actionarul principal al societatii Romipel, pentru 5,98 milioane lei (1,45 milioane euro), potrivit unei raportari remise Bursei de Valori Bucuresti.

Tranzactia celor 249.255 actiuni PIMS, ce reprezinta 37,6% din capitalul social, s-a realizat la un pret mediu de 24 lei/actiune, cu cotatie cu 284% mai mare decat ultimul pret din 20 martie.

Astfel, participatia Romipel in cadrul companiei a urcat la 94,81% din numarul total de actiuni si devine singurul actionar majoritar.

Pim a obtinut un profit de 1,84 milioane lei in 2008, dupa pierderile inregistrate in ultimii ani si o cifra de afaceri de 11,71 milioane lei (3,17 milioane euro), mai mare cu 54% comparativ cu afacerile din anul precedent.

Compania are un capital social de 1,65 milioane lei impartit in 662.087 actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei.

Valoare de piata a urcat la 15,9 milioane lei (3,8 milioane euro) conform cotatiei de 24 lei/actiune stabilita in sedinta de astazi.

Personalizate pentru tine