8 Iunie 2009

Bursa ridica la 40% limita de variatie a titlurilor din indicele BET



Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va mari din 15 iunie limita maxima de variatie pentru actiunile din componenta indicelui BET de la 15% la 40%, dupa ce actionarii BVB au aprobat aceasta masura, in decembrie anul trecut, deoarece au considerat ca valoarea de 15% este una destul de rigida, informeaza institutia.
Astfel, daca pretul unei actiuni va creste sau va scadea cu variatia maxim admisa, de 15% si se va mentine la acel nivel pentru 15 minute, variatia va fi extinsa pana la 25%. Acelasi mecanism se va aplica, si la pragurile de 25%, 35%, ultima extindere de variatie fiind stabilita la 40%. Procedura se va aplica de maxim trei ori in decursul unei sedinte de tranzactionare pe sens (crescator sau descrescator).

Masura BVB vizeaza deblocarea tranzactionarii in cazul in care se inregistreaza unele situatii de blocare a tranzactionarii in cazul in care apar situatii de blocare a tranzactionarii unui simbol pe piata principala.

"In conditii deosebite, care ar provoca o schimbare majora in pretul unui instrument financiar, directorul general al BVB poaste dispune modificarea sau suspendarea limitei variatiei procentuale maxime a pretului pana la stabilizarea pretului", se arata in comunicatul Bursei.

Potrivit conducerii institutiei, aceasta decizie are ca scop crearea unui cadru de tranzactionare flexibil, care sa adapteze dinamic la cerintele pietei, care sa fie aplicabil tuturor participantilor la piata.

Trecerea de la limita de variatie de 15% la 40% nu se va face brusc, ci gradual, fara sa ia prin surprindere investitorii si pentru a le lasa un timp pentru reactie si reflectie, potrivit specificatiilor tehnice.

Totodata, BVB a anuntat ca a trimis spre aprobare Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare o propunere privind modificarea Codului Bursei, cu privire la eliminarea nivelurilor de alerta ale indicelui BET.



Citeste si