27 August 2009

Capitalul social al Avicola Bucuresti, majorat de peste doua ori



Actionarii companiei Avicola Bucuresti (AVBW) au aprobat majorarea capitalului social cu 15,6 milioane lei, pana la 24,95 milioane lei, pentru conversia in actiuni a unor obligatiuni emise in 2005 si detinute de SIF Muntenia (SIF4).
Astfel, pentru majorarea capitalului social vor fi emise 6,24 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,50 lei, dupa ce SIF Muntenia a anuntat ca vrea sa-si exercite optiunea de a converti in actiuni cele 3,12 milioane obligatiuni emise de firma, pe care le detine, informeaza NewsIn.

Avicola Bucuresti inglobeaza mai multe ferme de crestere a pasarilor, printre care complexele Mihailesti si Codlea.

In prezent, compania are un capital social de 9,35 milioane lei, divizat in 3,74 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Actionarul majoritar al Avicola Bucuresti este SIF Muntenia, cu o participatie de 98,29%.

Ultima cotatie a actiunilor a fost de 2,50 lei, stabilita in sedinta din 21 mai, ceea ce ridica valoarea de piata a companiei la 9,35 milioane lei (2,2 milioane euro). Titlurile Avicola Bucuresti se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sectiunea XMBS, sub simbolul AVBW.



Citeste si