7 Septembrie 2009

Argus Constanta a trecut pe pierdere in S1



Producatorul de ulei Argus Constanta (UARG) a inregistrat pierderi de 4,71 milioane lei (1,11 milioane euro), in primele sase luni ale acestui an, dupa ce obtinuse un profit net de 23,4 milioane lei in aceeasi perioada din 2008, in contextul in care afacerile sale s-au comprimat cu 41%.
In prima jumatate a acestui an, afacerile Argus Constanta s-au cifrat la 59,66 milioane lei (14,1 milioane euro), in scadere cu 41% fata de nivelul consemnat in intervalul echivalent al anului anterior, de 101,9 milioane lei, scrie NewsIn.

Argus produce in principal ulei rafinat, destinat pietei interne, avand o capacitate de rafinare de 240 de tone pe zi.

Compania are un capital social de 53,71 milioane lei, divizat in 35,808 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 1,50 lei. Principalii actionari ai firmei Argus Constanta sunt SIF Oltenia, cu o participatie de 18,97%, si Vasile Leu, cu 11,32%.

Argus si Ultex Tandarei sunt singurii producatori independenti de pe piata romaneasca de ulei. Cei mai importanti competitori ai celor doua companii sunt grupurile americane Bunge si Cargill, precum si compania Agricover.

Actiunile Argus au inchis sedinta de vineri la cotatia de 1,35 lei, ceea ce da o capitalizare de 48,34 milioane lei (11,4 milioane euro). Titlurile Argus Constanta sunt cotate la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul UARG.



Citeste si