8 Septembrie 2009

AVAS isi majoreaza detinerea la Prodlacta Brasov de 4 ori din octombrie



Producatorul de lactate Prodlacta Brasov (PRAE) isi va majora, din octombrie, capitalul social cu 2,24 milioane lei prin includerea unor terenuri si prin emiterea a 1,65 milioane de actiuni ce vor reveni Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), potrivit unui comunicat remis pietei Rasdaq.
Astfel, numarul de actiuni se va majora de la 10,62 milioane la 12,27 milioane actiuni.

Dupa Adunarea Generala Extraordinara din 8 octombrie, detinerea asociatia salariatilor companiei – Prodlacta PAS, se va dilua cu 6,56%, la 42,24%.

De asemenea, si participatia persoanelor fizice si juridice, printre care se afla si producatorul grec de lactate Dairy Industry of Xanthi "Rodopi", se va reduce la 6,3% la 40,57%.

In schimb, AVAS va ajunge sa detine 17,18% din Prodlacta, de patru ori mai mult decat detinerea actuala, conform ultimelor raportari, de 4,23%.

Prodlacta a obtinut un profit net de 182.000 lei (43.100 euro), in primele sase luni ale acestui an, de zece ori mai mic decat cel afisat in aceeasi perioada a anului anterior, in conditiile in care cheltuielile au crescut cu 6,2%.

In prezent, producatorul are un capital social de 14,45 milioane lei, impartit in 10,62 milioane actiuni cu o valoare nominala de 1,36 lei.

Valoarea de piata a companiei este de 42,5 milioane lei (1 milion euro), conform ultimei cotatii de 4 lei, stabilita in sedinta de tranzactionare din 2 septembrie.



Citeste si