9 Octombrie 2009
Bursa de Valori - Un final de an fara noutati, dupa 9 luni sarace in listari
In anul 2009, la Bursa de Valori Bucuresti, au avut loc o listare a unui fond de investitii, introducerea a sase obligatiuni municipale, doua noi titluri de stat, trei transferuri de pe piata Rasdaq si o emisiune de bonduri internationale. Totusi, pana la finalul anului nu se intrevad noutati pentru BVB.
Singurul IPO al anului, cel al unui fond de investitii
“Credem in aceasta piata si in potentialul ei de dezvoltare. Numarul clientilor si educatia acestora fata de produsele structurale a crescut, iar in aceste conditii vom aduce alte fonduri de acest gen la Bursa”, a declarat Laszlo Diosi (foto), presedintele OTP Bank Romania.
In prima zi de tranzactionare, OTP WiseRO a facut obiectul unor tranzactii cu 60 de unitati de fond pe o lichiditate de 12.727 lei (sub 3.000 de euro). Inchiderea sedintei a gasit unitatile de fond la un pret de 210 lei, cu 4,76% mai mare decat cotatia initiala.
“Pretul din piata a WRO nu poate decat sa preia evolutia indicelui WISE US Long/Short Vol. De la lansarea fondului, indicele a evoluat foarte putin, astfel ca este normal ca unitatile de fond sa se miste in jurul valorii nominale”, a afirmat Catalin Ianca, presedintele OTP Asset Management.
El considera ca nu ar fi realist ca unitatile sa se tranzactioneze sub valoarea de 200 lei si se asteapta la o evolutie pozitiva, in continuare.
Anca Dumitru: Nu vor mai fi listari sau transferuri pana la finalul anului
“Nu mai avem propuneri de transfer din partea companiilor de pe Rasdaq, insa unele societati si-au aratat aceasta intentie si vor face miscarea in functie de evolutia pietei”, a mai declarat Anca Dumitru (foto).
In acest an, Farmaceutica Remedia (RMAH), Boromir Prod (SPCU) si Comcm Constanta (CMCM) s-au transferat de pe piata Rasdaq la cota BVB. De asemenea, pe piata obligatiunilor s-au emis trei serii ale municipiilor, doua titluri de stat si instrumentele Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare.
Desi la BVB nu vor avea loc noi listari, vom asista la companii noi pe piata spot a Bursei din Sibiu. Potrivit declaratiilor presedintelui Sibex, Teodor Ancuta, pana la finalul anului vor exista patru oferte publice initiale la Bursa din Sibiu.
Prima oferta din 2010 ar putea fi tot a unui fond OTP
“Fondul, care urmeaza a fi lansat, reprezinta o noutate absoluta pentru regiune si va avea oferta publica initiala in primele saptamani de tranzactionare din ianuarie 2010”, sustine Ianca.
Noul fond ar fi cel de-al treilea astfel de organism de plasament si cel de-al doilea listat la Bursa de Valori Bucuresti.
Piata internationala a IPO-urilor s-a dezghetat
De asemenea, Bursa de Valori din Varsovia se pregateste pentru oferta publica a celei mai mari companii de energie din Polonia, Polska Grupa Energetyczna SA. PEG doreste sa atraga din partea investitorilor 1,22 milioane euro.
Conform unui raport al PricewaterhouseCoopers (PwC), in primele noua luni ale anului pe piata de capital din Europa au avut loc 90 de oferte publice initiale care au atras peste 2 miliarde euro.
Astfel, in perioada ianuarie-septembrie, pe Bursa de Valori din Londra (LSE) au avut loc 23 de listari, care au atras cea mai mare valoare din regiune,de 1,13 milioane euro. LSE a fost urmata de catre Bursa din Varsovia cu 22 de IPO-uri, cu 140 milioane euro.