19 Octombrie 2009

Broker Cluj: Profit in crestere cu 61% la noua luni



Casa de brokeraj Broker Cluj (BRK) a obtinut un castig net de 5,57 milioane lei in primele noua luni ale acestui an, in crestere cu 61% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a anularii unor provizioane constituite in 2008.
Anularea provizioanelor, realizata luna trecuta, a saltat semnificativ profitul Broker Cluj, in conditiile in care, in intervalul ianuarie-august 2009, Broker Cluj a afisat un profit de numai 96.680 lei, scrie NewsIn.

In primele trei trimestre ale anului trecut, societatea inregistrase un castig net de 3,45 milioane lei.

Activele nete ale Broker Cluj au ajuns la 79,6 milioane lei la sfarsitul lunii septembrie, in crestere cu 11% fata de nivelul inregistrat la sfarsitul anului 2008, de 71,27 milioane lei.

Titlurile Broker Cluj sunt listate la prima categorie a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul BRK. Compania are o valoare de piata de 69,8 milioane lei (16,2 milioane euro), potrivit cotatiei de 0,241 lei, stabilita in sedinta bursiera de joi.



Citeste si