22 Octombrie 2009

Averea SIF-urilor a ajuns la 1,63 mld. euro in septembrie



Nivelul activelor nete ale celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au ajuns la 6,84 miliarde lei (1,63 miliarde euro) in septembrie, cu 4,2% mai mari decat valoarea din luna august si in crestere cu 17,6% de la inceputul anului, potrivit statisticilor Asociatiei Administratorilor de Fonduri din Romania.
Cea mai mare crestere a activelor a fost inregistrata de SIF Moldova (SIF2) cu 6,7% pana la 1,1 miliarde lei, fiind urmata SIF Oltenia (SIF5) cu o urcare de 5,26%, la valoarea de 1,5 miliarde lei.

SIF Transilvania (SIF3) detine cea mai mare valoare a activelor din sector, de 1,55 miliarde lei, inregistrand in septembrie o crestere de 3,81%.

SIF Banat-Crisana (SIF1) a obtinut o crestere a activelor de 3,17% fata de august si de 27,07% de la inceputul anului, pana la valoarea de 1,85 miliarde lei. De asemenea, activele SIF Muntenia (SIF4) s-au majorat cu 2,71%, cea mai mica crestere lunara din sector, la 1,38 miliarde lei.

SIF Transilvania, cea mai profitabila in 2009

In primele noua luni, actiunile SIF3 au obtinut o crestere de 168%, fiind urmate de titlurile SIF Banat-Crisana cu o apreciere de 129%.

Pe urmatoarele pozitii, in functie de cresterile actiunilor de la inceputul anului pana in septembrie, se afla SIF Moldova, cu 120%, SIF Oltenia, cu o apreciere de 118%, iar cea mai redusa urcare a titlurilor a inregistrat-o SIF Muntenia, de doar 23%.

SIF5 si SIF2 au avut, in septembrie, cea mai mare lichiditate, fiind tranzactionate 17,5%, respectiv 13,1% din capitalul lor social.

Cel mai mic interes a investitorilor in luna precedenta s-a putut observa pe titlurile SIF1, care au facut obiect a 5.837 tranzactii ce au reprezentat doar 4,26% din capitalul social.

In septembrie, nivelul de capitalizare pe sector a urcat cu 17,3% la 3,45 miliarde lei.

SIF-urile au investit jumatate din active in actiuni listate


Ponderea actiunilor cotate in segmentul investitiilor pe termen scurt pe ansamblul SIF-urilor a ramas in jurul valorii de 98%. Actiunile cotate au atins valoarea de 4,0 miliarde lei, ceea ce reprezenta 55,4% din activele totale.

Actiunile necotate din portofoliul SIF-urilor au atins nivelul de 2,2 miliarde lei, la finalul lui septembrie, ce reprezinta 31% din totalul activelor.

Cele cinci societati au plasat in fondurie de investitii 33,7 milioane lei, in septembrie, cu peste 13% mai mult decat in august. SIF Muntenia continua sa aiba cea mai mare expunere pe aceasta industrie, de 19,4 milioane lei.

Plasamentele in titluri de stat au urcat cu 220%, in septembrie, la 20,1 milioane lei, SIF Muntenia fiind singurul investitor din sector in aceste instrumente. De asemenea, obligatiunile municipale detinute de catre SIF-uri aveau o valoare de 1,5 milioane lei, iar bondurile corporatiste insumau 67,7 milioane lei in cea de-a noua luna a anului.

Volumul depozitelor bancare pe ansamblul sectorului era de 690,5 milioane lei, in luna septembrie.



Citeste si