29 Decembrie 2009

Actiunile Ves Sighisoara au ramas nevandute



Vanzare a 42,2% din capitalul Ves Sighisoara (VESY) a fost un esec, in conditiile in care investitorii nu au subscris nicio actiune.

Un grup de actionari ai Ves Sighisoara, ce intentiona sa vanda 42,2% din capitalul companiei, a prelungit pana in 21 decembrie oferta secundara de vanzare si a scazut pretul la care investitorii puteau subscrie actiunile, de la 0,22 lei la 0,15 lei.

Astfel, grupul de 33 de actionari ai Ves spera sa obtina 5,91 milioane de lei pentru cele 39,37 milioane de titluri. Initial, pretul de oferta fusese stabilit la 0,22 lei, adica de trei ori mai mare decat cotatia de la momentul inceperii ofertei (7 septembrie), scrie NewsIn.

Oferta a fost intermediata de BT Securities si s-a incheiat in 21 decembrie, dupa ce initial perioada de derulare a ofertei era 7 septembrie - 6 noiembrie. Oferta ar fi fost incheiata cu succes doar in cazul in care toate actiunile ar fi fost vandute.

Producatorul de vase emailate Ves Sighisoara (VESY) a inregistrat pierderi de aproape 1,4 milioane lei (326.200 euro) in primele noua luni ale acestui an, fata de profitul de 1,43 milioane lei obtinut in aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care afacerile sale s-au redus cu 20%.

In primele trei trimestre ale acestui an, afacerile Ves Sighisoara s-au cifrat la 24,7 milioane lei (5,8 milioane euro), in scadere cu 20% fata de nivelul consemnat in intervalul echivalent din anul precedent.

Compania are in prezent un capital social de 9,33 milioane lei, divizat in 93,31 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Potrivit ultimelor raportari, actionarii principali ai companiei sunt Idifta Bucur, cu 11,54% din capital, si casa de brokeraj - WBS Romania, cu 11,57% din actiuni. Farcas Alexandru controleaza 8,07% din actiuni, in mod concertat cu firma Chimsport SA.

Actiunile producatorului de vase emailate Ves Sighisoara se tranzactioneaza din mai 2008 la categoria a doua a pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), dupa transferul de pe piata Rasdaq, sub simbolul VESY.



Citeste si