1 Martie 2010

Fondul de Compensare majoreaza cota de contributie anuala la 1,41%



Consiliul de Administratie al Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI) a stabilit valoarea cotei de contributie anuale la 1,41%, aproape de trei ori mai mare decat cea din 2009, potrivit unui anunt al institutiei.
In aprilie 2009, contributia anuala a fost redusa la 0,52% din veniturile caselor de brokeraj si ale institutiilor care actioneaza pe piata de capital, de la 1,81% in 2008.

Valoarea contributiei nu poate fi mai mica decat echivalentul in lei a 1.000 de euro si are ca data limita de achitare 1 iunie.

Scopul Fondul este de a compensa investitorii in situatia incapacitatii societatilor de servicii de investitii financiare de a returna fonduri banesti si/sau instrumentele financiare datorate sau care apartin investitorilor, care au fost detinute in numele acestora, cu ocazia prestarii de servicii financiare sau de administrare a portofoliilor individuale de investitii.

Fondul compenseaza in mod egal si nediscriminatoriu investitorii in limita unui plafon maxim reprezentand echivalentul in lei a 11.000 euro/investitor.



Citeste si