2 Aprilie 2010
Top 10 actiuni cu cele mai mari cresteri in martie
Inceputul primaverii a fost unul benefic pietei Bursei de Valori Bucuresti, din actiunile tranzactionate doar cinci au inchis luna martie in scadere. Pentru a afla care sunt primele 10 actiuni care au oferit cele mai bune randamente in martie, Wall-Street a ierarhizat primele zece actiuni listate, dupa amplitudinea aprecierilor.
10. Oltchim
Aprecierea titlurilor a fost determinata de asteptarile companiei de a trece pe profit in acest an si de ciclicitatea sectorului de activitate.
Societatile care au inchis luna cu scaderi sunt Sinteza Oradea (STZ), -7,27%, Rompetrol Rafinare (RRC), 4,95%, Titan Ilfov (MPN), cu deprecieri de 3,94%, Ves Sighisoara (VESY), 2,64%, si Petrol Export Import (PEI), cu 2,62%.
9. UAMT Oradea
Recent, compania a primit aprobarea actionarilor pentru a fuziona cu celelalte companii din grup. In urma fuziunii, capitalul companiei se va majora cu 6,5 milioane lei.
8. Mefin Sinaia
“Companiile care au consemnat aprecieri de top in ultimele trei luni sunt companii care la inceputul anului in curs se tranzactionau la multipli foarte scazuti si la valori chiar si de pana la 20% din maximele atinse in anul 2007”, a declarat, pentru Wall-Street, Andreea Gheorghe, analist la Intercapital Invest.
7. Broker Cluj
De asemenea, reintrarea societatii de brokeraj pe profit in 2009 a ridicat pretul actiunilor cu 73,66% in primele trei luni ale anului.
6. Bermas Suceava
In primele trei luni ale anului, Bermas a obtinut o crestere de 46,67% a pretului din piata Bursei de Valori Bucuresti.
“Scaderea aversiunii la risc a indreptat atentia investitorilor catre astfel de companii de capitalizare medie sau mica. Aprecierile nu au survenit pe baza de performante financiare bune, ci in cea mai mare parte pe baza de estimari, investitorii facand comparatii cu anii trecuti sau alegand actiunile considerate subevaluate fata de multiplii inregistrati”, sustine Gheorghe.
5. Prodplast Bucuresti
Omul de afaceri Florin Pogonaru a raportat o detinere de peste 33% in cadrul companiei, ceea ce indica faptul ca in scurt timp compania va face obiectul unei oferte publice de preluare.
4. Aerostar
De la inceputul anului, titlurile au urcat cu 65,57%.
3. Farmaceutica Remedia
In 2009, societatea a trecut pe profit si a anuntat ca va oferi un dividend brut de 0,003 lei, ultima repartizare a rezultatului financiar avand loc in 2002.
De la inceputul anului, actiunile au urcat cu 59,88%.
2. Compa Sibiu
“Compa a fost la inceputul anului una dintre preferatele investitorilor, la fel ca si in 2009. Sectorul in care activeaza societatea este perceput in momentul de fata ca avand perspective bune; de altfel, unul din clientii companiei este Dacia - desi cu o pondere redusa -, iar succesul de care se bucura producatorul auto in ultimul an cred ca a atras un val de simpatie si asupra colaboratorilor ei”, este de parere Georgiana Pacesila, asset manager la Confident Invest.
1. Uztel Ploiesti
“Evolutia bursei trebuie analizata pe ansamblu, o apreciere trimestriala de 85% pe actiuni UZT trebuie analizata si in functie de lichiditatea inregistrata pe acest emitent, compania fiind una dintre cele mai putin lichide de la bursa”, explica analista Intercapital Invest.
In primele trei luni ale anului, titlurile raporteaza o apreciere de 55%.