7 Aprilie 2010

Activele Raiffeisen AM au urcat la 350 mil. euro in 2010



Activele fondurilor administrate de Raiffeisen Asset Management au urcat cu 100 milioane euro de la inceputul anului, pana la 350 milioane euro, potrivit unui comunicat.
“Desi indicele BET-XT este inca la un nivel de 43% din maximele inregistrate in vara anului 2007, activele administrate de Raiffeisen Asset Management in fondurile care au plasamente si in actiuni sunt la cel mai ridicat nivel de la infiintarea societatii, pe seama interesului in crestere al investitorilor in aceste tipuri de fonduri”, se indica in comunicat.

In ultimul an, se constata o revenire a interesului pentru fondurile care aloca o anumita parte din investitii in actiuni, evolutie corelata cu imbunatatirea perceptiei investitorilor asura pietei de actiuni, stimulata de intoarcerea trendului de crestere a cotatiilor.

“Puternic afectata de criza financiara internationala, precum si de incertitudinile interne din plan economic si politic, BVB a suferit o corectie mult mai puternica fata de nivelurile maxime din 2007 comparativ cu celelalte piete din Europa Centrala si de Est”, se arata in comunicatul Raiffeisen AM.

Fata de maximele din 2009, indicele BET-XT se afla la 42,6% din acea valoarea, in timp ce indicele CECE Extended Index, indice bursier regional pentru tarile din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est, se situeaza la nivelul de 66,5% din cel mai ridicat nivel.

Cu toate acestea, dupa finalul corectiei din martie 2009, Bursa de la Bucuresti a inregistrat o recuperare mai rapida, indicele BET-XT urcand cu 250%, in timp ce CECExt a castigat 130%.

“O astfel de evolutie era fireasca, daca tinem seama ca in ultimele luni perspectia asupra climatului economic si politic s-a imbunatatit semnificativ, iar investitorii regionali considera piata romaneasca printre cele mai atractive. In acest context, se constata o revenire progresiva a interesului investitorilor pentru fondurile cu expunere pe piata de actiuni”, afirma reprezentantii Raiffeisen AM.

Astfel, activele Raiffeisen in fondurile de actiuni a urcat la 140 milioane lei in 1 aprilie, cel mai ridicat nivel de la lansarea din 2006.

“Desi intrarile in fondurile cu profil de randament si risc mai ridicat cunosc o revenire, in continuare, fondurile cu cea mai mare contributie la cresterea activelor administrate de Raiffeisen Asset Management sunt cele cu plasamente exclusiv in instrumente purtatoare de dobanda. Nivelul redus de risc si lichiditatea ridicata le fac adresabile unui public larg, in timp ce fondurile cu plasamente in actiuni sunt potrivite pentru investitori care pot tolera un anumit nivel de volatilitate si o perioada de detinere medie sau lunga”, sustin reprezentanti RAM.

Cea mai mare expunere pe actiuni o detine fondul deschis Raiffeisen Romania Actiuni, cu 100%, iar cea mai mica este a fondului de pensii facultative Raiffeisen Acumulare, de circa 20%.

Fata de sfarsitul anului trecut, aceste fonduri au obtinut o crestere a activelor nete de la 100 la 140 milioane lei. Cresterea a fost data de aprecierea titlurilor din portofolii, dar si de subscrierile nete, care numai in luna martie 2010 au depasit 11 milioane lei, se arata in comunicat.



Citeste si