8 Aprilie 2010

Ciubotaru, Tradeville: Este nevoie de o evolutie in lateral



Bursa de Valori Bucuresti a recuperat pierderile de luni si a inchis cu o crestere de 2,14%, in timp ce cele cinci societati de investitii financiare (SIF) au inregistrat cea mai redusa apreciere din piata, de 0,87%.
Lichiditatea pe sectiunea de actiuni a Bursei s-a redus cu 13%, pana la 43,63 milioane lei (10,67 mil. euro). Pe segmentul obligatiunilor, rulajele au fost reduse, fiind realizat o singura tranzactie cu titlurile de stat cu seria B1403A in valoare de 115.306 lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 2,15%, pana la 6.132,56 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a crescut cu 2,14%, pana la 3.652,48 puncte.

“Intreaga piata a crescut destul de mult, iar tinand cont de faptul ca ultima corectie a avut loc in octombrie, este nevoie de o evolutie in interval de o luna pentru ca investitorii sa prinda curaj sa intre mai puternic in piata. Altfel, daca se vor continua cresterile, orice stire negativa va creste nervozitatea din piata si vom vedea fluctuatii mari in timpul sedintei”, a declarat Andrei Ciubotaru, senior broker la Tradeville, pentru Wall-Street.

El considera ca desi ieri piata a crescut vom mai asista la vanzari puternice pe durata unei zile sau a unei saptamani in sensul evolutiei inregistrate in sedinta de luni.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 0,87%, pana la nivelul de 33.167,46 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a castigat 2,24%, ajungand la 12.357,58 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,79%, pana la 613,50 puncte, iar indicele BET-NG, care urmareste cele zece titluri din sectorul energetic, a crescut cu 2,06%, pana la 830,36 puncte.

SIF Oltenia se mentine in atentia investitorilor

SIF Oltenia (SIF5) a inregistrat cel mai mare rulaj din piata si in sedinta de ieri, de 11,38 milioane lei, iar titlurile s-au apreciat cu 1,58%, pana la 1,93 lei. De asemenea, titlurile SIF Moldova (SIF2) au inchis in stagnare, la 1,52 lei, pe o lichiditate de 3 milioane lei.

Din sectorul bancar, titlurile Banca Transilvania (TLV) au castigat 1,74%, la 2,34 lei, in urma unor schimburi de 6,24 milioane lei, in timp ce actiunile BRD SocGen (BRD) s-au apreciat cu 1,92%, la 15,90 lei, pe rulaje de 2,61 milioane lei.

Pe de alta parte, din segmentul energetic, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 2,54%, la pretul de 0,364 lei, pe o lichiditate de 1,33 milioane lei. De asemenea, actiunile Transelectica (TEL) au castigat 5,67%, la cotatia de 20,5 lei, pe schimburi in valoare de 1,01 milioane lei.

Cele mai tranzactionate actiuni din piata au fost cele ale Biofarm Bucuresti (BIO), cu un volum de 6,09 milioane de titluri. Pretul a urcat cu 2,12%, la 0,241 lei, lichidtatea atrasa fiind de 1,45 milioane lei.



Citeste si