13 Mai 2010

Necula, Prime Transaction: Nu putem vorbi inca de un trend de crestere



Bursa de Valori Bucuresti a inchis sedinta de tranzactionare cu cresteri de peste 2%, dupa scaderile puternice inregistrate marti.
Desi ieri INS a afisat evolutia economiei Romaniei in primul trimestru, ce indica o scadere de 2,6% fata de perioada similara din 2009, impactul acestei stiri asupra Bursei nu s-a resimtit.

“Astfel de statistici despre economie nu conteaza pentru investitorii de pe piata de capital in conditiile in care pe Bursa aceasta contractie a fost realizata cu mult inainte de afisarea datelor”, a declarat, pentru Wall-Street, Gabriel Necula (foto), director adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

Lichiditatea pietei de actiuni s-a redus de aproape doua ori fata de sedinta precedenta, la 26,66 milioane lei (7,1 mil. euro). Pe de alta parte, segmentul obligatiunilor a atras rulaje de 80,94 milioane lei (19,38 mil. euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 2,20%, pana la 5.289,24 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 2,31%, pana la 3.193,11 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,55%, pana la 26.982,73 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 2,73%, ajungand la 10.994,29 puncte.

“Nu se poate vorbi deocamdata de un trend de crestere. Exista confuzie in piata, iar pana cand nu se vor afla mai multe despre contextul general investitorii vor tranzactiona intr-un canal de variatie. Nu exista semnale nici de cresteri, dar nu se intrevad nici motive de scaderi”, precizeaza Necula.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,82%, la 517,79 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a inchis pe cresteri de 2,15%, pana la 736,46 puncte.

AZO, plus de 10% pe fondul rezultatelor

Actiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 3,33%, la pretul de 0,31 lei, pe rulaje de 1,59 milioane lei, in timp ce titlurile Azomures (AZO) au urcat cu 10,02%, la 0,483 lei, pe schimburi de 2,29 milioane lei pe fondul rezultatelor bune afisate pentru primul trimestru al anului.

“Daca vor mai fi astfel de rezultate, investitorii vor decide sa se indrepte catre aceste companii, insa evolutii pozitive ale actiunilor vor exista doar punctual. Deocamdata e mai important sentimentul investitorilor decat rezultatele unor companii”, considera reprezentantul Prime Transaction.

SIF Oltenia (SIF5) a atras cel mai mare rulaj din piata, de 12,6 milioane lei, in timp ce pretul actiunilor a urcat cu 1,70%, la 1,79 lei. Pe de alta parte, titlurile SIF Moldova (SIF2) au pierdut 0,84%, la 1,17 lei, pe o lichiditate de 2,37 milioane lei.

Din sectorul bancar, actiunile Bancii Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 1,99%, pana la 1,54 lei, pe rulaje de 2,33 milioane lei, in timp ce titlurile Erste Bank (EBS) au urcat cu 4,47%, la 135,5 lei, pe schimburi in valoare de 1,09 milioane lei.



Citeste si