24 Iunie 2010

International Caviar Corporation vrea sa treaca pe piata RGBS a Rasdaq-ului



Consiliul de Administratie al International Caviar Corporation Calan (AMAL) va solicita Bursei de Valori Bucuresti transferul companiei de la piata XMBS (extrabursiera) a segmentului Rasdaq pe cea RGBS (piata regular).
“Avand in vedere intentia companiei de listare si la Bursa din Frankfurt, volumele semnificativ de tranzactionare din ultimii ani, precum si faptul ca piata RGBS are reguli similare de tranzactionare cu piata reglementata, am hotarat solicitarea catre conducerea BVB a transferului companiei noastre de pe piata XMBS pe piata RGBS”, se arata in comunicatul remis pietei Rasdaq.

Intr-o adunare generala extraordinare din luna aprilie, actionarii societatii au aprobat vanzarea unui numar de 8,4 milioane de actiuni, prin oferta publica, in cursul anului 2010 sau 2011.

De asemenea, tot atunci, actionarul majoritar, Roland Schroder, anunta ca demersurile de listare a societatii la Bursa din Frankfurt nu au fost finalizate, intrucat legea romana nu este inca armonizata cu legislatia europeana in domeniu.

Compania are un capital social de 8,65 milioane lei, impartit in 86,59 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.

Principalii actionari sunt Roland Erhard Schroder, cu o detinere de 31,84%, Hans Gerhard Bergler, Michael Johannes si Jorg Wardenga, fiecare cu o participatie de 11,54%.

Capitalizarea este de 112,57 milioane lei (26,6 mil. euro), potrivit ultimul pret de 1,3 lei/actiune.



Citeste si