17 August 2010

Ce a adus al doilea trimestru pentru fondurile OTP listate la Bursa



Fondurile OTP Green Energy si OTP Wise Ro, listate pe Bursa de Valori Bucuresti anul trecut si administrate de OTP Asset Management au incheiat primul semestru cu profit, insa trimestru doi a adus profit, venituri si active in scadere, chiar pierderi pentru fondul ce urmareste evolutia indicelui Wise US.

OTP Wise Ro (WRO) a raportat un profit de 71.369 lei (16.336 euro) pentru primul semestru al anului. Veniturile au fost de 1,9 milioane lei( 435 mii euro), cheltuielile de 1,8 milioane lei (419 mii euro) iar activele nete de 8,5 milioane lei (aproape 2 milioane euro).

Insa, in al doilea trimestru al anului WRO a raportat o pierdere de 478 mii lei (114.528 euro), fata de profitul de 555 mii lei din primul trimestru al anului. Veniturile fondului au fost de 970 mii lei in T2, in crestere cu aproape 4 procente fata de T1 (cand veniturile au fost de 933 mii lei).

Activele nete ale fondului au scazut cu 4% in al doilea trimestru, ajungand la 8,5 milioane pe tot semestru, fata de 8,9 milioane in primul trimestru al anului.

Fondul OTP Green Energy (GRE) a raportat un profit de 72.349 lei (16.560 euro) in primul semestru, pe fondul unor venituri de 569.677 lei (130.369 euro). Activele totale au ajuns la 8,8 milioane lei (2 milioane euro).

Trimestrul al doilea a adus o crestere a profitului GRE cu 32% in T2 fata de T1, de la 29.126 lei (7.086 euro) la 43.223 lei (10.338 euro).
Veniturile fondului au scazut cu 21% in al doilea trimestru, de la 319.282 lei, la 250.395 lei (59.891 euro).

Activele totale din trimestrul al doilea au fost de 60.077 lei, fondul ajungand la finele semestrului la aproape 8,8 milioane lei in administrare.

Fondul OTP WiseRo urmareste evolutia indicelui WISE US Long/Short Vol Target (care scaneaza lunar evolutia actiunilor din componenta S&P500), creat de Societe Generale Corporate & Investment Banking (SGCIB) si calculat zilnic de agentia de rating Standard&Poor’s.

OTP Green Energy reflecta performanta indicelui ERIXP (European Renewable Energy Index Price return), care este caclulat pe baza pretului actiunilor celor mai importante companii europene din sectorul energiei regenerabile: energia geotermala, biomasa, energia valurilor, energia solara, cea hidro si cea eoliana.



Citeste si