22 Septembrie 2010

VES Sighisoara isi majoreaza capitalul cu jumatate din suma propusa



Capitalul VES Sighisoara (VESY) va creste cu 1,7 milioane lei, la 11,8 milioane lei, dupa ce actionarii au subscris doar jumatate din totalul titlurilor puse in vanzare, in cadrul unei operatiuni de majorare a capitalului cu 3,5 milioane de lei, se arata intr-un comunicat remis Bursei.

Actionarii producatorului de sobe si vase emailate au cumparat 17,64 milioane de actiuni, reprezentand 50,22% din totalul titlurilor.

Ves Sighisoara avea in plan sa isi majoreze capitalul social de la 10,1 milioane lei la 13,6 milioane lei, iar actionarii au putut subscrie in doua etape.

Prima etapa s-a desfasurat in intervalul 11 august-10 septembrie si a fost adresata actionarilor si detinatorilor de drepturi de preferinta, iar in cadrul celei de-a doua etape, derulata in perioada 13-17 septembrie, au putut subscrie partial sau integral actionarii care au participat si la prima runda.

Compania a inregistrat in primul semestru un profit net de 101.107 lei, de la pierderi de circa 680.000 lei in aceeasi perioada a anului trecut.



Citeste si