5 Octombrie 2010

Mechel Targoviste va lua credite de 30 mil. euro de la Raiffeisen Bank



Mechel Targoviste (COS) va contracta impreuna cu Ductil Steel si Mechel Campia Turzii (INSI) un imprumut de 15 milioane euro de la Raiffeisen Bank pentru finantarea productiei destinate exportului, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

Imprumutul aprobat de consiliul de administratie va fi utilizat in principal pentru pre-finantarea de export si pentru achizitii de deseuri feroase si neferoase si deschiderea de acreditive.

De asemenea, societatea va mai lua 15 milioane euro impreuna cu Ductil Steel pentru finantarea activitatii curente, ce presupune achizitia de deseuri feroase si neferoase, si deschiderea de acreditive.

Imprumuturile vor fi creditate cu garantii reale mobiliare asupra stocurilor de produse finite, semifabricate, materii prime si materiale si productie in curs de executie. De asemenea, toate incasarile aferente oricaror contracte comerciale cu debitori agreati de Raiffeisen vor fi cesionate.

Totodata, vor fi instituite si garantii suplimentare sub forma de gaj asupra echipamentelor si ipoteci pe anumite imobile detinute de companie.

Consiliul de Administratie a avizat si va propune actionarilor majorarea capitalului societatii Mechel Reparatii Targoviste cu aporturi in natura evaluate la 15,41 milioane lei.

Combinatului siderurgic a obtinut afaceri de 374 milioane lei in perioada ianuarie-iunie din 2010, cu 57% mai mari decat cifra din primul semestru al anului trecut.

Mechel Targoviste are un capital social de 172,12 milioane lei, impartit in 68,85 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei. Principalul actionar al companiei este Mechel International Holding, cu o detinere de 86,6%, in timp ce AVAS are 4,04% din capitalul social.

Valoarea de piata a societatii este de 158,35 milioane lei (37,11 mil. euro), potrivit ultimului pret de 2,3 lei/actiune.



Citeste si