7 Octombrie 2010

Murgoci, Estinvest: Bursa nu poate sa preia evolutiile externe, din cauza rulajelor



Bursa de Valori Bucuresti a incheiat sedinta de tranzactionare cu aprecieri usoare, dupa trei zile consecutive de scaderi, desi pietele americane au ajuns la maximul ultimelor cinci luni.

Lichiditatea pietei de actiuni s-a triplat, ajungand la 13,03 milioane lei (3,05 mil. euro), in timp ce rulajul total a fost 14,71 milioane lei (3,44 mil. euro).

“Poate ca din cauza lichiditatii scazute, Bursa nu poate sa preia cu o amploare similara cresterile de pe pietele externe, iar cumparatorii nu sunt destul de vazuti in piata. Este posibil ca in continuare evolutia bursei sa fie usor pozitiva daca tendinta burselor externe se va mentine”, a declarat Marcel Murgoci (foto), director de tranzactionare la Estinvest.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborat cu 0,04%, pana la 5.212,18 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 0,41%, pana la 3.070,15 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,45%, pana la 23.941,17 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,33% la 10.491,66 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,07%, la 481,23 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 1,55%, la 764,28 puncte.

Banca Transilvania, prima la rulaje

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 1,8 milioane lei, si au scazut cu 5,11%, la 1,3 lei, iar actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 4%, la 130 lei, pe un rulaj de 1,27 milioane lei.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 0,67%, la 1,51 lei, pe tranzctii de 1,5 milioane lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au urcat cu 1,71%, la 1,19 lei, pe schimburi de 1,24 milioane lei.

Pe de alta parte, titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au mentinut la 0,58 lei, pe tranzactii de 831.200 lei, iar titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au pierdut 0,88%, pana la 1,13 lei, pe schimburi 766.900 lei.

Din sectorul energetic, actiunile Transgaz (TGN) au scazut cu 0,39%, la 255 lei, pe o lichiditate de 672.100 lei, iar titlurile Transelectrica (TEL) au urcat cu 2,19%, pana la 18,7 lei, pe tranzactii de 634.100 lei.

In piata s-au mai remarcat si actiunile Bancii Carpatica (BCC), care au atras cel mai mare volum din piata, de 2,09 milioane lei. Pretul a scazut cu 3,41%, la 0,085 lei, pe rulaje de 179.900 lei.

Cea mai mare crestere fiind inregistrata de actiunile Contor Group Arad (CGC), de 6,41%. Ultimul pret a fost de 0,083 lei/actiune, iar rulajul atras a fost de 6.700 lei.

Pe de alta parte, cea mai mare scadere a fost inregistrata de Antibiotice Iasi (ATB), de 7,44%, la pretul de 0,56 lei, pe schimburi de 169.900 lei. Compania a anuntat ca doreste sa suplimenteze o linie de credit de la RBS Romania cu 2 milioane euro.



Citeste si