2 Noiembrie 2010

Bursele europene au deschis in scadere



Bursele europene au deschis marti in scadere, din cauza incertiudinii privind amploarea interventiei pe piata planificate de Federal Reserve pentru sprijinirea economiei, transmite Reuters.

Indicele pan-european de referinta FTSEurofirst 300 a scazut cu 0,1% in debutul sedintei bursiere, scrie Mediafax.

Indicele bancilor STOXX Europe 600 a pierdut insa 0,8% in primele minute, pana la ora 8:04 GMT (10:04 ora Romaniei).

Investitorii s-au abtinut de la pariuri mari inainte de decizia de politica monetara de miercuri a Fed.

"Pietele au crescut in asteptarea interventiei bancii centrale americane, dar acum se pune problema marimii acestei interventii", comenteaza pentru Reuters un analist financiar.

Printre cele mai tranzactionate actiuni se numara BP, care a crescut cu 0,9% datorita rezultatelor trimestriale peste asteptari, desi compania a majorat cu 7,7 miliarde de dolari estimarea privind costurile dezastrului din Golful Mexic, la 39,9 miliarde de dolari.



Citeste si