16 Noiembrie 2010

Contor Group Arad, la noua luni - Pierderi de 50.000 de euro



Producatorul de contoare de energie termica si apa Contor Group Arad (CGC) a incheiat primele noua luni ale anului cu pierderi totale de 207.658 lei (aproximativ 50.000 de euro), conform raportarilor financiare remise Bursei de Valori Bucuresti.

Cifra de afaceri a companiei a scazut cu 16%, fata de intervalul similar al anului trecut, de la 33,3 milioane lei la 27,8 milioane lei (6,6 milioane euro).

Veniturile companiei au inregistrat o crestere usoara in primele noua luni, ajungand la 39 milioane lei (9,2 milioane euro). In intervalul similar de anul trecut, veniturile au insumat 38 milioane lei.

De asemenea, cheltuielile companiei au crescut cu 5 procente, de la 37,1 milioane lei anul trecut pana la 39 milioane lei (9,23 milioane euro), dupa primele noua luni ale acestui an.

Veniturile producatorului de contoare de energie termica si apa Contor Group Arad (CGC) au scazut usor in primul semestru, de la 26,1 milioane lei la 25,9 milioane lei, iar profitul net s-a diminuat de la 213.000 lei la 25.600 lei.



Citeste si