1 Decembrie 2010

Oferta iFond Gold a fost suprasubscrisa cu 100%



iFond Gold a atras la finalul ofertei achizitii pentru 20.056 unitati de fond, ceea ce reprezinta 4,01 milioane lei si o suprasubscriere de 100%, potrivit datelor Intercapital Invest.

Oferta publica s-ar fi incheiat cu succes daca investitorii ar fi subscris valoarea minima de 10.000 unitati de fond. IPO-ul fondului administrat de Intercapital Investment Management a avut loc in perioada 9-29 noiembrie, pretul unei unitati de fond fiind de 202 lei, din care 2 lei era comisionul de subscriere.

“Cred ca produsul a fost unul interesant, in conditiile actuale ale pietei de capital, mai ales ca am studiat cu mare atentie aceasta idee inainte de lansarea fondului”, a declarat Razvan Pasol (foto), managerul casei de brokeraj Intercapital Invest.

Introducerea datelor ofertei in sistemul burseri se va face in ziua de vineri, pentru ca decontarea sa se realizeze miercuri, 8 decembrie. Data de 9 decembrie va fi data de emisiune, de cand fondul isi va incepe investitiile conform prospectului.

Listarea fondului urmeaza sa aiba loc in luna ianuarie 2011.

Potrivit tintei de alocare a activelor dupa infiintarea fondului, prezentate in prospectul de listare, fondul administrat de Intercapital Investment Management va investi 40% din active in Gabriel Resourses, companie ce detine 80% din Rosia Montana Gold.

De asemenea, 20% din active vor fi investite in compania European Goldfields, ce dezvolta proiectul Certez si restul in alte companii miniere de aur.



Citeste si