MAE isi exprima satisfactia pentru aniversarea, sambata, a 10 ani de la intrarea Romaniei in NATO, afirmand ca succesul tarii noastre in Alianta n-ar fi fost posibil fara jertfa si eroismul militarilor romani, "care au luptat umar la umar cu cei Aliati si, fara exceptie, si-au indeplinit misiunile".

Ministerul Afacerilor Externe isi exprima, intr-un comunicat, satisfactia pentru aniversarea, astazi 29 martie 2014, a 10 ani de la depunerea de catre Romania, la 29 martie 2004, la Washington, a instrumentului de ratificare a Protocolului de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, noteaza Mediafax.

"Aderarea la NATO a reprezentat un moment istoric pentru Romania, atat prin prisma consacrarii apartenentei la sistemul de valori euro-atlantice, cat si prin asigurarea celor mai puternice garantii de securitate din istoria contemporana a Romaniei, spre beneficiul direct al cetatenilor romani si pentru dezvoltarea democratica, stabila si prospera a societatii romanesti", a declarat Titus Corlatean, ministrul de Externe, citat in comunicat.

Potrivit MAE, sarcina primordiala a Aliantei Nord-Atlantice, apararea colectiva, consfintita in articolul V al Tratatului de la Washington, isi mentine actualitatea si astazi. "In contextul actual de securitate marcat de evolutii imprevizibile, NATO ramane angajata ferm fata de apararea tuturor Aliatilor, dovedindu-si robustetea si relevanta. Cei zece ani in NATO au consolidat profilul strategic al tarii noastre, promotor al solidaritatii transatlantice si indivizibilitatii securitatii Aliate.

Romania contribuie activ la misiunile si operatiunile Aliantei si participa la dezvoltarea capabilitatilor acesteia. Succesul tarii noastre in NATO nu ar fi fost posibil fara jertfa si eroismul militarilor romani, care au luptat umar la umar cu cei Aliati si, fara exceptie, si-au indeplinit misiunile pe deplin", se arata in comunicatul MAE.

Ministerul precizeaza ca extinderea Aliantei din 2004, ca si celelalte doua valuri de extindere din 1999 si 2009, au reprezentat realizari incontestabile pentru Alianta Nord-Atlantica, demonstrand capacitatea sa de a se adapta eficient provocarilor de securitate ale secolului al XXI-lea. "Dupa 10 ani in NATO, Romania este un stat democratic, ferm ancorat la valorile euro-atlantice, parte a celei mai puternice si de succes organizatii politico-militare din istoria contemporana", se mai arata in comunicat.

Romania a fost primul stat ex-comunist care s-a alaturat programului Parteneriatului pentru Pace (PfP), cel mai complex format de cooperare al NATO cu state partenere. La 26 ianuarie 2014, s-au implinit 20 de ani de la aderarea tarii noastre la PfP. Anul 2004 a marcat integrarea in NATO a 7 state: Romania, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia si Slovenia. Depunerea instrumentului de ratificare la Washington, la 29 martie 2004, a fost urmata de ceremonia arborarii drapelului Romaniei in fata Cartierului General al NATO din Bruxelles, organizata la 2 aprilie 2004, in marja reuniunii ministrilor Aliati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri