Liviu Dragnea, presedintele PSD, prezent la un eveniment economic, a refuzat sa comenteze votul dat de senatori, in cazul lui Gabriel Oprea. Acesta a declarat, insa, ca evolutia societatii pune pe parlamentari o presiune inimaginabila, precizand ca, daca se va reusi modificare Constitutiei, va propune "eliminarea imunitatilor pentru toata lumea, inclusiv pentru presedinte".

”Nu mai comentez de mult astfel de voturi pentru ca, atata timp cat noi avem in Constitutie acea prevedere, gresita din punctul meu de vedere - poate initial cei care au facut Constitutia au gandit intr-un fel, numai ca evolutia societatii ne pune in situatia in care presiunea care se pune pe deputati sau pe senatori e inimaginabila si ii pune pe acesti oameni sa devina judecatori, ceea ce nu e cazul. Existand aceasta prevedere, pana la urma parlamentarii isi exprima un punct de vedere prin vot, asa cred de cuviinta”, a declarat Liviu Dragnea, conform News.ro.

Liderul docial-democratilor a precizat ca, in cazul in care se va ajunge la modificarea Constitutiei, va propune eliminarea imuntatii parlamentare si chiar prezidentiale.

”Daca vreodata in tara asta vom reusi sa ajungem la modificarea Constitutiei, eu o sa propun eliminarea imunitatilor pentru toata lumea, inclusiv pentru presedintele Romaniei. Ori toata lumea e sub lege, adica nimeni nu e deasupra legii, ori adoptam si alte modele care sunt in alte tari”, a aratat Dragnea.

Senatorii au respins, luni, prin vot secret cu bile, cererea procurorului general de incuviintare a inceperii urmaririi penale, pentru ucidere din culpa, a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, cu 73 de voturi ”impotriva” cererii Parchetului General, 45 ”pentru” si sase abtineri.

Sursa foto: agerpresfoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri