Comisiile de specialitate reunite ale celor doua Camere se reunesc vineri, incepand cu ora 11.00, pentru a aviza bugetele ordonatorilor principali de credite, fiind primul pas in vederea adoptarii proiectului de buget pe 2017. Calendarul prevede ca proiectul sa fie dezbatut in weekend in Comisiile reunite de buget, pentru raport, apoi va intra la plen pentru votul final cel mai probabil marti.

Procedura prevede ca bugetul fiecarei institutii sa primeasca un aviz din partea comisiilor de specialitate, lucru care se va intampla in cursul zilei de vineri. Ministrii, secretarii de stat si reprezentantii fiecarui ordonator de credite vor veni la comisiile de specialitate pentru a sustine bugetul, putand fi adoptate cu aceasta ocazie amendamente de suplimentare sau reducere a fondurilor, conform News.ro.

Incepand de sambata, proiectul de buget va intra in dezbaterea Comisiilor reunite de buget, care vor relua discutiile cu fiecare minister si ordonator de credite, pentru a oferi un raport asupra intregului proiect. Potrivit calendarului stabilit de Parlament, votul final asupra Legii bugetului va avea loc marti. Proiectul legii bugetului de stat vine cu intarziere in Parlament, dupa ce prima forma a fost contestata de liderul PSD Liviu Dragnea, care a cerut rediscutarea lui. Ulterior, el a fost amanat din cauza avizarii de catre CSAT, dupa ce Guvernul a trimis la Administratia Prezidentiala bugetul abia vineri, iar sedinta Consiliului a avut loc marti. Marti seara abia a fost adoptat proiectul in sedinta de Guvern.

Al doilea proiect de buget pentru 2017 al Guvernului condus de Sorin Grindeanu a majorat puternic, fata de prima varianta, fondurile alocate Ministerului Apararii, de la 11 miliarde lei la 16,3 miliarde lei, echivalent cu 2% din produsul intern brut (PIB), dar a redus semnificativ fondurile alocate Serviciului Roman de Informatii, principalul serviciu de informatii al Romaniei.

Astfel, noul proiect de buget - ce prevede un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB) - aloca pentru Administratia Prezidentiala 41 milioane lei - fata de 46,3 milioane lei in prima varianta si cu 15% mai putin fata de 2016. Principalele scaderi sunt la cheltuielile de capital (investitii), unde fondurile se reduc cu 70%, fata de o scadere de 40% in prima varianta.

Citeste si:
Victor Costache a primit aviz negativ dupa audierile din Parlament
Victor Costache, aviz...

De asemenea, presedintele Klaus Iohannis va avea la dispozitie cu 6,7% mai putini bani pentru deplasari, iar fondurile pentru protocol scad cu 19%, la 1,2 milioane lei. Odata cu scaderea numarului de parlamentari s-au redus semnificativ si bugetele celor doua camere parlamentare. Astfel, bugetul Senatului se reduce in 2017 cu 16,8%, la 122,2 milioane lei, in timp ce Camera Deputatilor are un buget de 266,5 milioane lei, cu 13% mai mic fata de 2016.

Totusi, noul presedinte al Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, primeste un fond la dispozitia sa de 205.000 lei, mai mare cu 17,8% fata de cel din 2016, prevede proiectul de buget elaborat de Guvern. De asemenea, Calin Popescu-Tariceanu va avea un fond de 200.000 lei la dispozitia sa, cu 2% peste nivelul din 2016.

Dintre ministere, cea mai mare crestere, fata de prima varianta, este la Ministerul Apararii Nationale, care va avea un buget de 16,32 miliarde lei, fata de 11,02 miliarde lei in varianta de luni. Noul buget este in crestere cu 52% fata de nivelul din 2016 si reprezinta exact 2% din PIB, acoperind angajamentul de a aloca cel putin 2% din PIB pentru Aparare.

La serviciile speciale, singura institutie cu bugetul mentinut era, in prima varianta de buget, Serviciul Roman de Informatii, care primea 1,9 miliarde lei in 2017, cu 0,9% mai mult fata de 2016. In noua varianta, bugetul SRI scade la 1,7 miliarde lei, in scadere cu 9,4% fata de nivelul din 2016. Serviciul de Informatii Externe are un buget de 247,06 milioane lei, la fel ca in prima varianta de buget, in scadere cu 10,6%, pe fondul reducerii la jumatate a cheltuielilor de capital.

Citeste si:
Solutia pentru taierile ilegale de paduri, ignorata de autoritati
SUMAL, solutia pentru...

De asemenea, Serviciul de Protectie si Paza primeste 156,5 milioane lei (-9,2%), iar Serviciul de Telecomunicatii Speciale - 270,1 milioane lei (-8,1%), niveluri identice cu cele din prima varianta a bugetului. Presedintele Klaus Iohannis a criticat diminuarea bugetelor institutiilor cu atributii in securitatea nationala, insa CSAT a avizat pana la urma favorabil acest proiect, cu amendamentul ca, la rectificare, vor fi alocati mai multi bani, in functie de necesitati.

Sursa foto: Rfischia | Dreamstime.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Bolos: Romania ar putea pierde 500 de milioane de euro de la Uniunea Europeana
Setari Cookie-uri