16 Mai 2017

Senatorii juristi au dat aviz favorabil proiectului Legii salarizarii unitare



Comisia juridica a Senatului a dat luni un aviz favorabil propunerii legislative privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.

Sase senatori de la PSD si ALDE au votat pentru aviz favorabil, in timp ce patru parlamentari de la PNL si USR au votat impotriva, scrie

News.ro.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat ca liberalii nu vor vota pentru un aviz favorabil, deoarece in lege nu exista un studiu al impactului bugetar.

Pozitia grupului parlamentar PNL este aceea ca nu putem aviza proiectul in lipsa studiului de impact. Din punctul acesta de vedere, ar fi o avizare in orb. Motiv pentru care luati act ca senatorii din Comisia juridica ai PNL se vor opune avizarii pozitive

Daniel Fenechiu

Senatorul USR George Dirca a afirmat, la randul sau, ca legea salarizarii unitare va produce un impact bugetar „semnificativ”.

Grupul USR apreciaza ca, din estimarile pe care le avem, aceasta lege va produce un impact bugetar semnificativ. Consideram ca (...) nu exista un studiu de impact bugetar si aici sunt doua cauze: fie de la inceput Guvernul a bugetat cheltuieli mult mai mari pentru a acoperi in acest moment acest impact bugetar, pe de alta parte, pe termen lung, aceasta lege nu este sustenabila. Preconizam ca in curand vom ajunge intr-o situatie similara anului 2010, in care statul a fost nevoit sa aplice taieri salariale. Pe de alta parte, un lucru foarte grav este ca aceasta lege nu introduce criterii de performanta in grilele salariale. Practic, vom avea costuri si mai mari la o eficienta mult mai scazuta. Pozitia noastra este de a ne opune acestei legi in aceasta forma

George Dirca

Biroul permanent al Senatului a repartizat saptamana trecuta la comisiile de specialitate pentru raport si avize proiectul legii salarizarii unitare.

CITESTE SI: Protest masiv la Finante: peste 22.000 de romani, suparati ca le vor fi taiate salariile cu 35%

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a venit, pe 24 aprilie la Parlament, pentru a depune in Senat proiectul Legii salarizarii, semnat de 205 parlamentari PSD si ALDE. Ea spunea ca proiectul a suferit modificari minore, solicitate de parlamentari, dar care nu afecteaza prevederile importante.

"Acum o depun, exact acum. (...) Pana la 1 iulie ea trebuie sa fie in vigoare. Eu cred ca atat cat a mai ramas din luna aceasta si luna viitoare urmeaza sa dezbatem legea. Mai ramane luna iunie, in care ne luam marja ca poate fi atacata la CCR sau poate fi retrimisa la Parlament de presedintele Iohannis, pentru ca vrem sa o aplicam de la 1 iulie", a spus ministrul atunci.



Citeste si