Nicusor Dan a afirmat, joi, ca pleaca din USR intrucat nu a putut respecta promisiunea facuta celor pe care i-a convins sa intre in partid, potrivit careia Uniunea nu va lua decizii care sa contravina sentimentelor intime, identitare ale membrilor sai, scrie News.ro.

Nicusor Dan a spus, intr-o conferinta de presa, ca exista trei motive care au stat la baza demisiei sale. In primul rand, disputa legata de cine apara traditiile si cine nu risca sa lase in plan secund problema cine fura si cine nu fura in Romania astfel ca exista posibilitatea ca peste 20 de ani sa se fure din nou in Romania sub pretextul apararii traditiilor.

Al doilea motiv este faptul decizia Biroului National privind referendumul afecteaza sentimentele religioase a unei parti a membrilor USR. ”USR a fost votat si de oameni care sprijina referendumul si de oameni care nu-l sprijina”, a argumentat Nicusor Dan.

El a spus ca ar fi putut trece peste cele doua motive de demisie, insa al treilea nu poate fi trecut cu vederea. ”In zecile de intalniri avute cu oameni pe care am incercat sa-i conving sa ni se alature, le-am promis ca in partid este loc pentru toata lumea, si pentru progresisti, si pentru conservatori, si ca nu va exista o decizie in contradictie cu sentimentele lor identitare (...) Decizia Biroului National vine sa spuna ca unii dintre colegi sunt colegi de mana a doua. Am facut o promisiune pe care nu am putut sa o tin”, a conchis Nicusor Dan.

Presedintele USR Nicusor Dan a anuntat, miercuri seara, dupa sedinta Biroului National, ca demisioneaza din functie, dupa ce conducerea USR a decis prin vot sa se pozitioneze impotriva revizuirii Constitutiei pentru redefiniriea familiei. Dupa vot, Nicusor Dan a parasit sedinta, spunand ca demisioneaza, au declarat pentru News.ro surse din partid.

"S-a votat pentru pozitionarea USR impotriva revizuiriii Constitutiei in privinta familiei. In momentul acela, Nicusor Dan s-a ridicat si a spus ca demisioneaza", a declarat un membru al Biroului National al USR, care a precizat ca un anunt oficial este asteptat joi.

Aceeasi sursa a mai relatat ca toti membrii Biroului National al USR au fost foarte surprinsi si ca unii dintre ei l-au rugat insistent sa nu plece. In ceea ce priveste votul, 11 din cele 21 de voturi exprimate fiind pentru o pozitie ferma impotriva redefinirii familiei, conform aceleiasi surse, nu a fost un vot predictibil, inregistrandu-se si 8 voturi impotriva si doua abtineri.

"S-a votat pozitionarea partidului in sensul de a fi impotriva modificarii Constitutiei. Restul ramane de vazut. A fost un vot strans, foarte strans. Urmeaza sa vedem ce se intampla. Apararent, decizia finala o s-o ia Comitetul Politic", a declarat pentru News.ro un vicepresedinte USR. Nicusor Dan a fost criticat recent de Cristian Ghinea pentru lipsa unei pozitii clare a USR pe tema modificarii Constitutiei in sensul redefinirii familiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri