7 Noiembrie 2017

Liderii PSD, despre protestatari: Spirite mediocre. Se protesteaza pentru noua Securitate



Zeci de mii de oameni au iesit, duminica seara, in strada, nemultumiti de modificarile pe care Guvernul PSD le pregateste pe legile justitiei. In vreme ce oamenii din toata tara scandau lozinci anti-Guvern, liderii Partidului Social Democrat declarau ca romanii "protesteaza pentru noua Securitate" si ca sunt "spiritele mediocre condamna ceea ce le depaseste intelegerea".

Codrin Stefanescu, secretarul general adjunct al PSD, crede ca cei peste 20.000 de oameni care au protestat, duminica seara, in Bucuresti si tara au fost scosi din case de „noua Securitate”, Laura Codruta Kovesi si de „statul paralel”. Acesta a declarat ca protestatarii „nu prea stiu ei ce si cum”, dar au iesit in strada pentru ca asa „le-a cerut sistemul”, scrie Digi24.

"Este dreptul romanilor sa protesteze, este un drept castigat cu sange in 89, de noi, de camarazii, de prietenii mei, de oamenii care au murit atunci. Este trist ca acum dupa 27 de ani copiii tai protesteaza pentru noua Securitate, pentru Kovesi si pentru statul paralel. Ma rog, este dreptul lor sa protesteze.

PSD este foatrte tare in momentul de fata. Daca dumneavoastra pentru 3000 de oameni considerati ca are PSD o imagine proasta, daca noi maine facem un apel sa iasa in strada cei care ne iubesc si care inteleg ca trebuie schimbate legile justitiei si care doresc sa se schimbe toata aceasta mizerie, acestia sunt 90% Cei care au fost anuntati pe Facebook de protestele pe legile justitiei nu prea stiu ce si cum, ei au venit pentru ca asa le-a cerut sistemul”, a declarat Codrin Stefanescu.

Liviu Pop: Spiritele mediocre condamna ceea ce le depaseste intelegerea

In timp ce zeci de mii de oameni isi strigau nemultumirile in strada, ministrul Educatiei, Liviu Pop, posta pe Facebook un citat al unui filosof care spunea ca "spiritele mediocre condamna de obicei ceea ce le depaseste intelegerea".

Peste 20.000 de oameni au marsaluit, duminica seara, in Bucuresti. Alte mii de persoane au iesit in strada in orasele din tara. Protestul a durat aproximativ patru ore, timp in care oamenii au scandat „Justitie, nu coruptie”, „Nu vrem sa fim o natie de hoti”, „Jos Guvernul”, „PSD ciuma rosie”, „CCR sluga PSD”, „Iesiti din casa daca va pasa”, „Noaptea hoti, ziua mafioti”, „Alegeri anticipate”, „Veniti cu noi, va fura si pe voi”.

Citeste si: "Romania nu va vrea!": Cum se vad protestele "la firul betonului"



Citeste si