Seful statului a sesizat Curtea Constitutionala pe marginea Legii referendumului. Presedintele Klaus Iohannis anunta inca din 18 aprilie ca nu va promulga legea asa cum a ajuns la Administratia Prezidentiala, scrie Digi24.

"(...) nu doar obiectul, ci si data fiecarui referendum pentru fiecare revizuire a Constitutiei in parte ar trebui sa fie stabilita clar si distinct, numai de catre Parlamentul in exercitiu. A proceda altfel ar echivala cu o restrangere a competentei decizionale si a marjei de apreciere a Parlamentului aflat in exercitarea mandatului la data la care ar avea loc o revizuire a Constitutiei de catre parlamentarii din legislatura in care s-a adoptat legea criticata, atitudine care poate fi justificata in cazul legiuitorului constitutional derivat in anumite limite si conditii precizate in Constitutie, dar care nu este permisa legiuitorului ordinar sau organic. Prin urmare, stabilirea acestei date trebuie lasata la aprecierea Parlamentului aflat in exercitiu la momentul fiecarei astfel de initiative de revizuire a Constitutiei, numai acesta fiind in masura sa aprecieze in concret care sunt conditiile cele mai adecvate pentru ca cetatenii sa isi exprime vointa cu privire la acea revizuire a Constitutiei, ca modalitate de exercitare a suveranitatii nationale consacrata prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentala", se arata in sesizarea trimisa la CCR de Administratia Prezidentiala.

Context

Curtea Constitutionala a Romaniei a respins, pe 3 mai, sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

USR anunta pe 4 aprilie ca, impreuna cu PNL si PMP, va sesiza, din nou, CCR cu privire la neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.

La finalul anului trecut, PNL si USR au mai sesizat Curtea Constitutionala cu privire la acest proiect de lege, care initial propunea ca data organizarii unui referendum pentru revizuirea Constitutiei sa fie stabilita de Guvern. Sesizarea a fost admisa cu unanimitate, iar proiectul s-a intors in Parlament pentru a fi pus in acord cu decizia CCR, dupa care trimis pentru promulgare la presedinte, care a solicitat reexaminarea lui.

Referendumul national cu privire la revizuirea Constitutiei are loc in ultima duminica a perioadei de 30 de zile de la data adoptarii in Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmand ca aceasta data sa fie adusa la cunostinta publica de catre Guvern - a decis Senatul pe 26 martie, respingand cererea de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis.

Pe 4 aprilie, cererea de reexaminare a fost respinsa si de Camera Deputatilor, care a adoptat actul normativ in forma in care a fost trimis la promulgare.

Presedintele Klaus Iohannis anunta pe 18 aprilie ca nu va promulga Legea referendumului asa cum a ajuns la Administratia Prezidentiala, precizand ca intentioneaza sa sesizeze CCR.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri