Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Parchetelor Militare au dispus, in ziua de 20 septembrie 2018, in cauza privind evenimentele violente din zilele de 10 si 11 august 2018 produse cu ocazia mitingului organizat in zona Piata Victoriei din municipiul Bucuresti, efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de suspectii:

- maior Cazan Laurentiu Valentin, in prezent imputernicit director general al Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu, participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata, participatie improprie la fals intelectual, participatie improprie la uz de fals;

- comisar sef de politie Chirica Mihai Dan, secretar de stat pentru relatia cu institutiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata;

- colonel Cucos Gheorghe Sebastian, in prezent prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Romane, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata;

- colonel Sindile Ionut-Catalin, in prezent imputernicit inspector general al Jandarmeriei Romane, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata;

In ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ce contureaza urmatoarea situatie de fapt:
Maiorul Cazan Laurentiu Valentin, in data de 10.08.2018, in calitate de comandant al actiunii de mentinere a ordinii publice in cadrul manifestatiei desfasurate in Piata Victoriei, a creat aparenta unei actiuni legale de restabilire a ordinii publice si a ordonat interventia in forta pentru evacuarea participantilor la protest, cauzand astfel o vatamare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire prevazute de Constitutia Romaniei, Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Ordinul de interventie pentru evacurea pietei a fost emis cu incalcarea dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si a art. 33, 34, 36 si 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane.

De asemenea a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinta exercitarii de catre militarii din subordine a unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte indreptate inclusiv impotriva copiilor, altfel decat in mod gradual si fara a inceta dupa realizarea scopului misiunii, producandu-se vatamarea unui numar mare de participanti la protest.

In noaptea de 10/11.08.2018 suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Actiunilor Operative, intocmit la nivelul Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, sa consemneze in mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucuresti a aprobat interventia in forta pentru restabilirea ordinii publice in Piata Victoriei si ulterior a determinat folosirea Jurnalului Actiunilor Operative ca dovada a modului legal in care s-ar fi desfasurat interventia in forta.

Comisarul sef de politie Chirica Mihai Dan, in noaptea de 10/11.08.2018, a uzat de autoritatea conferita de functia detinuta pentru a-l ajuta pe maior Cazan Laurentiu sa creeze aparenta de legalitate a actiunii de evacuare a protestatarilor aflati in Piata Victoriei, exercitand presiuni asupra prefectului municipiului Bucuresti pentru a aproba formal ordinul de interventie in forta, atat anterior, cat si ulterior orei la care acesta a fost emis de conducatorul fortelor de ordine, cauzandu-se astfel o vatamare a drepturilor legitime ale majoritatii protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire. Aparenta de legalitate creata a permis fortelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Romane sa foloseasca mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflati in Piata Victoriei, cu consecinta exercitarii unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea fortei nefiind una graduala, uzand de mijloacele din dotare inclusiv impotriva copiilor, producandu-se vatamarea unui numar mare de participanti la protest.

Colonelul Cucos Gheorghe Sebastian si colonelul Sindile Ionut Catalin, in noaptea de 10/11.08.2018, in lipsa unui ordin sau dispozitii fragmentare care sa consemneze preluarea comenzii de la maior Cazan Laurentiu, prin ordinele date direct fortelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operatiunilor si l-au ajutat pe acesta din urma sa puna in aplicare ordinul nelegal de interventie in forta pentru evacuarea protestatarilor aflati in Piata Victoriei, cauzand astfel o vatamare a drepturilor legitime ale majoritatii protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire, cu consecinta exercitarii de catre fortele de ordine din cadrul Jandarmeriei Romane a unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea fortei nefiind facuta in mod gradual si avand loc inclusiv impotriva copiilor, producandu-se astfel vatamarea unui numar mare de participanti la protest.

Suspectilor susmentionati li s-au adus la cunostinta, in cursul zilei de 21 septembrie 2018, atat calitatea procesuala cat si acuzatiile.

Facem precizarea ca inceperea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri