Deputatul USR Tudor Benga a depus, joi, în numele grupului partidului, un proiect de lege pentru diminuarea cu 25% a indemnizaţiei parlamentarilor, pe perioada instituirii stării de urgenţă şi ulterior acesteia, timp de 6 luni calendaristice.

Potrivit proiectului, la articolul 42 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor se introduce un alineat nou care prevede ca, pe perioada instituirii stării de urgenţă şi ulterior acesteia timp de şase luni calendaristice, indemnizaţia lunară a parlamentarilor se reduce cu 25%, conform Agerpres.ro.

Iniţiatorul consideră că este nevoie de un efort colectiv pentru a ajuta la redresarea situaţiei economice pe durata instituirii stării de urgenţă, dar şi după încetarea acesteia, pe o perioadă de 6 luni necesară reluării activităţilor economice.

Din acest motiv, iniţiativa legislativă depusă la Parlament propune reducerea indemnizaţiilor cu 25%, banii urmând să fie folosiţi pentru combaterea efectelor negative cauzate mediului economic de epidemia de COVID-19.

"Este un act civic şi de solidaritate al Parlamentului României cu cetăţenii care se tem acum nu doar pentru sănătatea lor şi a celor pe care-i iubesc, ci şi pentru posibilitatea pierderii locurilor de muncă şi a diminuării veniturilor. Bugetul României a fost sărăcit după trei ani de guvernare incompetentă a PSD. Guvernul României deja a creat fonduri de criză pentru IMM-uri şi industria afectată şi pentru protecţia socială a cetăţenilor prin Ordonanţele 29 şi 30, dar nu am ajuns în vârful pandemiei şi e greu de anticipat şocul economic. Va creşte foarte curând presiunea bugetară pentru satisfacerea necesităţilor din ce în ce mai mari ale sistemului medical şi ale direcţiilor de sănătate publică, pe măsură ce virusul se răspândeşte şi vor apărea mai multe cazuri grave", a declarat Benga, potrivit unui comunicat de presă al USR transmis.

Potrivit USR, "în timp ce PSD declară că parlamentarii PSD vor dona 50% din indemnizaţii pentru lupta împotriva COVID-19, fapt care nu poate fi verificat, sunt necesare legi menite să ajute bugetul de stat cu fonduri destinate combaterii epidemiei şi susţinerii economiei pe perioada de criză şi după".

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri