Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondată o nouă cerere a fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea prin care a solicitat să fie eliberat din închisoare, pe motiv că este deţinut ilegal.

Este vorba despre o contestaţie la executare depusă de Liviu Dragnea, care a invocat un recurs în drept intitulat "habeas corpus" - o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei, scrie Agerpres.

În cererea depusă în instanţă, avocaţii susţin că Liviu Dragnea este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Iniţial, Dragnea a introdus acţiunea la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a trimis dosarul la Înalta Curte, pe motiv că nu are competenţa în acest caz. Ulterior, judecătorii instanţei supreme au retrimis cauza la Tribunal. În luna februarie, Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de faptul că Tribunalul vrea să mute procesul la altă instanţă.

"Nu am pregătire juridică, dar constat că, după o cerere de recuzare şi o cerere de abţinere respinse, acum Tribunalul vrea să mute la altă instanţă. Cred că în ritmul ăsta o să ajungem să se judece când se va termina mandatul", spunea atunci Dragnea.

Citeste si:
Paharul lui Ciolacu s-a umplut: Partidul lui Dragnea e ”prea mult”
Paharul lui Ciolacu s-a...

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Liviu Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a doi căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Sursa foto: Agerpres

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri