Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că şi social-democraţii sunt de acord, în principiu, cu data de 27 septembrie pentru organizarea alegerilor locale.

"Avem o prelungire a mandatelor aleşilor locali până la data de 1 noiembrie (în proiectul de lege depus la Parlament - n.r.). În principiu, şi noi suntem de acord cu data de 27 septembrie (pentru alegerile locale - n.r.). Avem o singură problemă, că nu mai înţelegem mesajele venite de la Guvern - se cere o prelungire cu 30 de zile (a stării de alertă - n.r.), asta înseamnă până pe 15 iulie. Dacă ne uităm la calendar, deja intrăm în perioada de strângere de semnături. Cred că Guvernul ar trebui o dată să hotărască: avem pandemie, nu avem pandemie, ţinem alegeri, nu ţinem alegeri, fiindcă vânturăm nişte date şi nişte scenarii fără să explicăm oamenilor, că nu e un simplu lucru că anunţăm o dată, înseamnă campanie electorală, respectarea legii, strângerea de semnături, depunera de candidaturi", a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă organizată la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional.

El a adăugat că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale pentru a şti foarte clar cine va stabili data alegerilor - Guvernul sau Parlamentul.

"Din comunicatul CCR am văzut că poate şi Guvernul, şi Parlamentul", a menţionat el.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri