Senatul a respins, la reexaminare, legea prin care jurnaliștii erau scutiți de plata impozitului pe venit

Senatul a aprobat marți raportul de respingere a legii prin care jurnaliştii şi tehnicienii din radiodifuziune și televiziune urmau să fie scutiți de plata impozitului pe venituri, trimisă la reexaminare de președintele Klaus Iohannis.

Plenul Senatului a adoptat marţi, cu majoritate de voturi, raportul de respingere a legii potrivit căreia jurnaliştii şi tehnicienii în radiodifuziune şi televiziune să fie scutiţi de la plata impozitului pe veniturile din salarii, asimilate salariilor şi din drepturile de proprietate intelectuală.

"Membrii Comisiei pentru buget-finanţe au analizat legea trimisă la promulgare, precum şi cererea de reexaminare (n.r. formulată de preşedintele Klaus Iohannis) şi au hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenţi, să admită criticile menţionate în cererea de reexaminare şi să adopte un raport de respingere asupra legii trimise la promulgare. Faţă de cele prezentate, supunem plenului Senatului spre dezbatere şi adoptare raportul de respingere şi legea trimisă la promulgare", se arată în raportul întocmit de Comisia pentru buget-finanţe, scrie Agerpres.

În cerere se arată că legea trimisă la promulgare se impune a fi reexaminată, în condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că "fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni".

"Din instrumentele de motivare ale iniţiativei legislative supuse reexaminării nu pot fi identificate acele necesităţi economico-sociale ori aceeaşi situaţie conjuncturală care ar impune acordarea scutirii de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi de jurnalism", se subliniază, printre altele, în cererea preşedintelui României.

Citeste si:
Cine face parte din Grupul de Comunicare Strategică
Cine face parte din Grupul de...

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea legislativă pentru completarea Codului fiscal, potrivit căreia jurnaliştii şi tehnicienii în radiodifuziune şi televiziune să fie scutiţi de la plata impozitului pentru veniturile din salarii, asimilate salariilor şi din drepturile de proprietate intelectuală.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Valeriu Steriu şi semnată de 27 de parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

Actul normativ a mai fost pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, cu raport de respingere, dar a fost retrimis Comisiei de buget, care a rediscutat proiectul în 3 decembrie anul trecut şi a dat un raport suplimentar de adoptare.

Citeste si:
Min. Finanțelor ar putea amâna impozitul pe venit pentru persoane...
Cîțu: Oamenii merg deja în...
Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri