Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, candidat pentru un mandat de deputat în alegerile din decembrie, a declarat că modul în care Guvernul PNL gestionează criza sanitară local şi central va avea drept consecinţă o prezenţă scăzută la vot, ceea ce nu este bine pentru democraţie.

El a subliniat, într-o conferinţă de presă, că din întreaga perioadă a pandemiei, "singurul sector economic care a avut de câştigat a fost cel bancar, România înregistrând cel mai mare grad de îndatorare de la Revoluţie până acum".

"Cred că modul în care (Guvernul - n.r.) gestionează atât local, cât şi central criza sanitară va aduce la o prezenţă scăzută la vot, ceea ce nu este bine pentru democraţie. Măsurile luate sunt proaste şi se datorează exclusiv modului în care au guvernat PNL în acest an. (...). Bucureştiul este singura capitală europeană care nu mai are capacitatea de a-şi trata bolnavii şi-i trimite în altă parte. (...). Zilnic creşte numărul decedaţilor. (...). România a luat cele mai slabe măsuri de stimulare a economiei, în schimb, ministrul Cîţu a împrumutat, în ultimul an, 25 de miliarde de euro, România ajungând de la un grad de îndatorare, anul trecut, de 34%, la 47%, acum. Este cel mai mare grad de îndatorare, de la Revoluţie, într-un singur an", a afirmat Sorin Grideanu citat de Agerpres.

Prim-vicepreşedintele PSD a mai punctat faptul că întreaga educaţie de la noi este afectată, România fiind "singura ţară europeană care are şcolile închise".

"Şcoala online nu este şcoală. Deşi din martie au intrat şcolile cu activitate didactică online, (guvernanţii - n.r.) nu au pregătit începerea noului an şcolar. Au spus că vor da tablete. Acum sunt 1 milion de copii care nu pot face şcoala online. Aproape e un an de când aceştia nu fac şcoală. Asta este pregătirea? Ar trebui în acest sistem să respecte modelul european", a menţionat Grindeanu.

Sorin Grindeanu le-a cerut celor din PNL şi Alianţa USR PLUS local să lase jocurile politice "de-a şoarecele şi pisica", să formeze majorităţile necesare şi să înceapă să guverneze judeţul şi Timişoara. În acest moment, Primăria Timişoara are un singur viceprimar, iar Consiliul Judeţean nu are niciun vicepreşedinte, din cauza neînţelegerilor dintre primarul Dominic Fritz şi preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, cel care este şi lider al administraţiei judeţene, privind încheierea unui protocol de guvernare administrativă locală.

"Aceasta demonstrează că PNL este incapabil să guverneze. Noi am anunţat după alegeri că vom respecta voinţa electoratului. De două luni nu sunt capabili să facă majorităţile la judeţ şi la Timişoara. Avem localităţi carantinate, cu incidenţa dintre cele mai mari din ţară, dar cei de la PNL se ţin doar de jocuri politice, aruncând vina unii pe ceilalţi (pe USR PLUS - n.r.). Noi vorbim din poziţia de opozanţi, în care vom rămâne patru ani. Cred că PNL pierde zilnic electorat, Alin Nica nu vrea decât puterea absolută în Consiliul Judeţean, iar experienţa noastră, a tuturor, arată că toţi cei care au vrut puterea absolută, indiferent la ce nivel au fost, nu au ajuns bine. Le-aş recomanda domnilor şi doamnelor de la PNL să fie mai smeriţi. Aici (PNL Timiş - n.r.) văd că s-a schimbat doar şeful (Nicolae Robu - n.r.), metehnele parcă au rămas aceleaşi", a detaliat Sorin Grindeanu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri