PSD a depus o plângere la CNA prin care solicită ca preşedintele Klaus Iohannis să vorbească pe spaţiul electoral al PNL, menţionând că discursul şefului statului de marţi, ''cu mesaje electorale făţişe, directe, pentru şi în favoarea Partidului Naţional Liberal'', a fost difuzat în cadrul unor emisiuni informative.

"Când eşti politruc şi nu preşedinte, trebuie să fii tratat ca atare. Prin urmare, astăzi (n.r. - miercuri) am depus plângere la CNA prin care am solicitat ca Iohannis să vorbească pe spaţiul electoral al PNL. Mesajele preşedintelui nu prezintă activităţi ale instituţiei prezidenţiale, ci propagandă electorală de la cea mai înaltă tribună a statului român în favoarea PNL. Iohannis a încălcat Constituţia şi legea! Şi bunul-simţ! E timpul să mai şi plătească. Inclusiv pe 6 decembrie, la vot", a scris Ciolacu miercuri pe Facebook.

Agerpres informează că reprezentanţii PSD menţionează în plângerea adresată CNA că intervenţia live a preşedintelui Klaus Iohannis, din data de 24 noiembrie, având ca pretext celebrarea unui an de la alegerile prezidenţiale din 2019, a fost difuzat în cadrul unei emisiuni informative, nu într-o emisiune electorală, "iar materialul difuzat nu prezintă activităţi ale preşedintelui, ci mesaje electorale făţişe, directe, pentru şi în favoarea Partidului Naţional Liberal, însă vădit denigratoare la adresa altui competitor electoral'', în speţă PSD.

"Complementar, în acest context, subliniem faptul că elementele supuse analizei sunt cu atât mai grave cu cât Legea fundamentală (art. 80 din Constituţie) interzice în mod expres preşedintelui implicarea în campania electorală, prin excluderea sa din sfera afilierii politice, rolul său fiind eminamente de mediator. Totodată, prin această intervenţie care a avut loc live domnul Klaus Iohannis a pus în dificultate radio-difuzorii întrucât o emisiune aparent informativă despre activitatea preşedintelui s-a convertit brusc într-o emisiune electorală, împiedicându-i să îşi respecte astfel obligaţiile asumate prin documentele depuse la CNA privind modul în care reflectă în grila de programe campania electorală. (...) Prin intervenţia live a preşedintelui Klaus Iohannis acesta a obţinut, în fapt, în mod ilicit, pentru Partidul Naţional Liberal, timpi de emisie suplimentari pentru emisiuni electorale, cu încălcarea art. 8 alin 3 din Decizia CNA nr. 603 din 21 octombrie 2020. Prin difuzarea discursului preşedintelui Klaus Iohannis prin care acesta face campanie Partidului Naţional Liberal, acest partid a dobândit în mod ilegal timp suplimentar pentru difuzarea materialelor de propagandă electorală, cu eludarea regulilor imperative de prestabilire a unor segmente concrete alocate", mai spun reprezentanţii PSD.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri