Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu susţine că dosarul în care este pus sub inculpare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie este unul "eminamente politic".

"Interesantă decizia DNA de a face public conţinutul fiecărui act procedural pe care îl derulează în dosarul de presupusă mită! Ar fi fost bine dacă ar proceda la fel şi cu ancheta celor şase case ale domnului Iohannis sau cu şpăgile luate de fruntaşii partidelor de guvernământ! Dar la noi, ca la nimeni, legea e pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă! În condiţiile în care ancheta penală nu este publică (valabil şi pentru DNA, dar la ei nu se aplică!), pot doar să vă asigur că acest dosar este unul eminamente politic. Nu există nicio probă cu privire la vreo mită, ci doar o poveste a unor procurori obedienţi!", a scris Tăriceanu, luni, pe Facebook.

Potrivit fostului premier, procurorii "refuză" să constate că Executivul pe care l-a condus a adoptat o serie de Hotărâri de Guvern pentru ca România "să intre în legalitate", în condiţiile în care administraţia centrală şi locală folosea "în mod fraudulos" licenţe software Microsoft.

"Adoptarea acestor HG-uri nu a fost urmată de vreo plată către deţinătorii licenţelor. PNL a avut mai multe contracte de consultanţă în perioada 2007 - 2008 în totală transparenţă şi legalitate, care au fost plătite de către partid şi de nimeni altcineva. Cred că o dovadă clară că acest dosar este o făcătură este viteza de desfăşurare. Este de bun simţ, ca să nu mai vorbesc de obligaţii procedurale, ca trecerea de la statutul de suspect la cel de inculpat să se facă în urma administrării unor probe suplimentare, ori, în cazul meu, procurorul nu a venit cu nicio probă suplimentară care să justifice inculparea. Mai degrabă pare că e o comandă politică 'de a mă face', cum aud că se vorbeşte pe culoarele puterii!", a mai scris Călin Popescu-Tăriceanu, conform Agerpres.

Conform fostului preşedinte al Senatului, nu este prima dată când o putere politică încearcă să-i "pună căluş printr-o înscenare judiciară".

"A fost 'operaţiunea Sterling', urmată de procesul cu aşa-zisa declaraţie mincinoasă şi acum asta! Aşa cum le-am câştigat pe toate până acum, o să-l câştig şi pe acesta, şi pe toate celelalte pe care bănuiesc că le dospesc! Să fie clar: telejustiţia nu este justiţie, ci doar o revenire la perioada bolşevică în care nu judecau magistraţii, ci tribunalele poporului! Nu asta este calea pe care justiţia din România trebuie să meargă!", a adăugat Tăriceanu.

DNA a anunţat luni că fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a fost pus sub inculpare în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Procedural, procurorii anticorupţie au ajuns în etapa în care acesta urmează să fie trimis în judecată.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri