Arsene (PSD): Voucherele de vacanță ar trebui acordate și în sistemul public și în privat

Preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, a declarat, luni, că social-democraţii susţin acordarea voucherelor de vacanţă pentru toţi salariaţii, atât din sistemul public cât şi cel privat, relatează Agerpres.

Arsene a explicat că aceasta este o măsură care ar salva şi turismul românesc.

"Vouchere de vacanţă pentru toţi românii care muncesc! Este o modalitate sigură de a salva turismul românesc, fapt dovedit în ultimii ani, când beneficiarii acestor tichete au susţinut industria ospitalieră! Plecând de la precedent, PSD susţine acordarea voucherelor de vacanţă tuturor angajaţilor, fie ei din sistemul de stat sau din cel privat", a scris, pe Facebook, liderul PSD Neamţ.

Ionel Arsene a cerut guvernului să accepte propunerea social-democraţilor şi să ia o decizie în acest sens.

"Liberalii, care de când sunt la putere au luat doar măsuri anti-româneşti, trebuie să înţeleagă că această propunere pe care PSD doreşte să o implementeze ar aduce beneficii pe toate planurile, iar operatorii din turism ar primi o mână de ajutor după această perioadă extrem de grea. Din nefericire, nu sunt capabili să înţeleagă implicaţiile economice. Turismul s-a dezvoltat după ce PSD a introdus voucherele de vacanţă, iar românii au călătorit mai mult în ţara lor. Nu e de neglijat nici faptul că statul ar primi bani la buget, iar salariaţii cu venituri mici şi-ar putea permite un concediu", a mai spus Ionel Arsene.

Citeste si:
Ionel Arsene, PSD: Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să asculte...
Ionel Arsene, PSD:...

Preşedintele PSD Neamţ a condamnat decizia guvernului de a elimina voucherele de vacanţă acordate în sistemul public.

"După cum ne-au obişnuit, liberalii îşi bat joc de toate măsurile bune şi au eliminat inclusiv aceste tichete, pe care nu vor să le reintroducă. Liberalilor, există oameni în ţara asta care nu stau cu batista la buzunarul de la piept şi cu trabucul în gură! Muncesc din greu şi trebuie sprijiniţi să se poată bucura de o viaţă mai bună! Merită!", a conchis preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene.

Sursa foto: Agerpres
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri