Premierul Florin Cîţu, ales preşedinte al PNL, a declarat că priorităţile pe termen foarte scurt ale guvernării sunt legate de soluţii pentru preţurile la energie, pregătirea pentru sezonul de iarnă şi gestionarea pandemiei de COVID -19.

"Priorităţile, în acest moment, sunt pe termen foarte scurt: preţurile la energie, pregătirea pentru sezonul de iarnă, pandemia, bineînţeles, să avem clar resursele şi în Bucureşti am vorbit, mai sunt câteva spitale care vor fi transformate în spitale COVID. Am anunţat despre Spitalul judeţean Ilfov, deja se transformă în spital COVID, deci rămânem concentraţi pe pandemie. Sistemul educaţional, vreau să rămână fizic, dar să vedem care sunt condiţiile şi restricţiile. E nevoie de vaccinare pentru profesori şi pentru medici. Dacă medicii nu sunt vaccinaţi, este foarte complicat să îi convingi pe oameni că medicul vrea să-i vaccineze. De aceea, exemplul trebuie să înceapă de la medici, de la profesori şi aşa mai departe", a declarat Florin Cîţu la Digi 24, întrebat care este ordinea priorităţilor la guvernare, în acest moment, conform Agerpres.ro.

Conform voturilor exprimate de către delegații prezenți la Romexpo, premierul României va prelua șefia partidului de la Ludovic Orban, contracandidatul său în această cursă.

Florin Cîțu a câștigat șefia PNL cu 60,2% din voturi, Ludovic Orban a luat 39,2%. Cîțu a primit 2.878 de voturi, Orban – 1898 de voturi, iar 72 au fost nule.

”Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. În același timp nu mă surprinde alegerea dumneavoastră pentru că din primul moment am spus că echipa câștigătoare este soluția pentru PNL. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor, indiferent pentru cine ați votat. De astăzi suntem un partid unit și vom folosi toate resursele împotriva PSD”, a declarat Florin Cîțu după anunțarea rezultatelor.

Citeste si:
Criza prețurilor la energie: Cîțu anunță o posibilă reducere...
Criza prețurilor la energie:...

În cadrul congresului, Florin Cîțu a avut nevoie de intervenția fostului președinte PNL, Ludovic Orban, pentru a-și putea continua discursul bruiat de huiduielile celor prezenți.

Sursa foto: Agerpres Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri