Preşedintele USR, Dacian Cioloş, prim-ministru desemnat, urmează să înceapă negocierile cu reprezentanţii PNL, UDMR şi ai minorităţilor pentru formarea noului guvern.

Dacian Cioloş a fost nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis candidat la funcţia de prim-ministru.

Tot luni seara, Biroul Naţional al Uniunii Salvaţi România a decis echipa de negociere, care este formată din: Dan Barna, Anca Dragu, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu şi Ionuţ Moşteanu, conform Agerpres.ro.

De asemenea, a fost stabilită şi echipa care lucrează la programul de guvernare: Cristian Ghinea, Oana Ţoiu, Anca Dragu, Claudiu Năsui şi Dragoş Pîslaru.

"În concordanţă cu atitudinea noastră coerentă încă de la momentul alegerilor parlamentare, primul pas este să invităm marţi PNL, UDMR şi minorităţile naţionale la discuţii pentru formarea unui nou guvern. Cerem refacerea coaliţiei în formula ei iniţială şi aşteptăm un gest de reciprocitate din partea foştilor noştri colegi. Sperăm ca, în ultimul ceas, aceştia să dea dovadă de responsabilitate politică. Am decis în Biroul Naţional să trimitem invitaţii oficiale pentru a ne întâlni chiar începând de mâine cu PNL, UDMR şi parlamentarii minorităţilor pentru a discuta reformarea coaliţiei de guvernare", a declarat Dacian Cioloş, într-un comunicat de presă.

Conform articolului 103 din Constituţia României, preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri