19 Octombrie 2021

Surse G4Media: Klaus Iohannis i-a cerut lui Cîțu să facă un pas înapoi de la postul de premier



În ziua în care miniștrii propuși de Dacian Cioloș pentru a forma Executivul, apar noi tensiuni majore între Președintele Klaus Iohannis și Florin Cîțu, președintele PNL.

UPDATE 21:25 - Și surse de la Adevărul.ro au transmis pentru publicație că există tensiuni majore între Klaus Iohannis și Florin Cîțu. „E adevărată tensiunea dintre cei doi”, a confirmat un vicepreședinte PNL. Șeful Statului i-a cerut așadar lui Cîțu să găsească alături de liberali o altă persoană care să fie propusă pentru a fi premier care să fie agreată și de celelalte partide.

Anumiți liberali din tabăra lui Ludovic Orban au transmis pentru sursa citată că mai mulți din susținătorii tradiționali din partid ai lui Florin Cîțu se pregătesc să susțină un alt candidat pentru postul de premier al României.

Știrea inițială

Șeful Statului i-a cerut lui Florin Cîțu să renunțe la candidatura sa pentru postul de premier al României, în eventualitatea în care nu se ajunge la un consens pentru ieșirea din criza politică în care se află România, potrivit unor surse G4Media.

Astfel, dacă nu se va crea o majoritate guvernamentală, Florin Cîțu ar putea face un pas în spate de la postul de premier al României. Totodată, în cadrul unei discuții de vineri la care au participat mai mulți lideri de seamă ai liberalilor, s-a ajuns la concluzia că nu vor mai exista perspective de creare a majorității guvernamentale cu Florin Cîțu în frunte, mai ales în contextul în care atât USR cât și PSD îl resping puternic pe Cîțu, a mai consemnat sursa citată.

Citește și: Dacian Cioloș: Fac un apel către parlamentari să treacă peste orgolii politice și să voteze acest guvern mâine dimineața

Președintele este așteptat marți să susțină o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în ziua în care România a înregistrat cele mai multe cazuri de COVID-19 de la debutul pandemiei.



Citeste si