Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că reuşitele din 1859, când s-a realizat Unirea Principatelor Române, reprezintă o "lecţie veritabilă de responsabilitate pentru noi toţi" şi a reiterat apelul de a se utiliza toate instrumentele la dispoziţie pentru finalizarea reformelor de care are nevoie România şi pentru a "eradica disfuncţionalităţile care trenează de prea mult timp".

"Dorinţa puternică de unire a românilor, manifestată în mod limpede şi răspicat în cadrul Revoluţiei paşoptiste, nu a rămas un simplu ideal, ci a devenit realitate prin efortul neostenit şi dedicarea elitelor vremii de a găsi soluţiile politice potrivite. (...) Dragi români, viziunea, ambiţia şi entuziasmul paşoptiştilor şi unioniştilor constituie un exemplu viu de dăruire, patriotism şi abnegaţie pentru dezvoltarea naţiunii române. Reuşitele din 1859 reprezintă o lecţie veritabilă de responsabilitate pentru noi toţi, cei care continuăm să clădim România europeană, modernă şi democratică, indiferent unde ne aflăm", a spus şeful statului la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, la monumentul "Mormântul Ostaşului Necunoscut" din Parcul Carol I.

El a amintit că, acum aproape 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza, recunoscând importanţa educaţiei, crea prima lege modernă a învăţământului, care introducea obligativitatea şi gratuitatea educaţiei, indiferent de clasa socială sau de gen.

Şeful statului a subliniat că, în acest an, viziunea proiectului "România Educată" va fi pusă în practică prin noi legi, menite să "revigoreze sistemul de învăţământ şi să îl alinieze la cerinţele prezentului şi cele ale viitorului". De asemenea, el a punctat că România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât a arătat că nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri.

"Reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a finaliza reformele de care are nevoie ţara noastră şi pentru a eradica disfuncţionalităţile care trenează de prea mult timp", a mai spus Iohannis.

Citeste si:
Ciolacu, huiduit în timpul discursului ținut cu ocazia Unirii...
Lui Marcel Ciolacu nu-i...

Şeful statului a arătat că sărbătoarea Unirii Principatelor Române din acest an are loc într-un context marcat de situaţii de criză care se succed cu rapiditate.

"Sunt vremuri extrem de dificile, care ne pun la încercare sistemul de valori sau credinţa în principiile europene. Vom trece cu bine acest veritabil test dacă, la fel cum ne îndeamnă Hora Unirii, vom şti 'să dăm mână cu mână'", a transmis, in acest sens, Iohannis.

De asemenea, acesta a mai arătat că marcarea zilei Unirii Principatelor Române la Mormântul Ostaşului Necunoscut reprezintă o aducere-aminte a jertfelor pe care înaintaşii noştri le-au făcut pentru independenţă, unitate şi suveranitate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri